MENIU

România riscă să fie sancționată de UE începând din 4 decembrie. Nu a aplicat directive europene

Sancțiuni UE

România riscă sancţiuni, din 4 decembrie, din cauză că întârzie aplicarea unor directive UE: adoptarea de hărţi acustice sau măsurile pentru reducerea consumului de pungi din plastic subţiri.

Pe 4 octombrie, Comisia Europeană a transmis României cinci decizii care includ două scrisori de punere în întârziere şi trei avize motivate în domenii ca piaţa unică digitală, mediu, mobilitate şi transporturi. Termenul de conformare pentru evitarea unor litigii în aceste speţe este 4 decembrie.

 În cadrul pachetului lunar de decizii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor anunţat pe 4 octombrie de Comisia Europeană cele referitoare la România includ: o scrisoare de punere în întârziere privind analizarea regulată a pieţelor de telecomunicaţii relevante, o scrisoare de punere în întârziere referitoare la adoptarea de hărţi acustice şi de planuri de acţiune pentru zgomotul ambiental, un aviz motivat referitor la transpunerea normelor privind instalarea infrastructurii pentru combustibilii alternativi, un aviz motivat privind transpunerea normelor referitoare la pungile din plastic subţiri utilizate pentru transport şi un aviz motivat legat de măsurile de reducere a emisiilor de vapori de benzină, informează Mediafax.

Prima decizie a Comisiei Europene se referă la „Analizarea, la timp, a pieţelor de telecomunicaţii relevante”.

A doua decizie a Comisiei Europene se referă la adoptarea de hărţi acustice şi planuri de acţiune privind zgomotul ambiental.

Aceste hărţi servesc ulterior ca bază pentru definirea măsurilor din planurile de acţiune privind zgomotul ambiental provocat de traficul rutier, feroviar şi aeroportuar, deoarece zgomotul este considerat ca „a doua cauză de deces prematur, după poluarea atmosferică".

A treia decizie a Comisiei Europene vizează „Transpunerea normelor privind infrastructura pentru combustibili alternativi".

Directiva trebuia să fie pusă în aplicare până la data de 18 noiembrie 2016, cel târziu. Cu toate acestea, mi multe state membre au comunicat doar parţial Comisiei măsurile de transpunere a directivei în legislaţia naţională. Cele 9 state membre au avut la dispoziţie două luni (respectiv până la data de 4 decembrie) pentru a notifica Comisiei măsurile respective; în caz contrar, Comisia poate decide să trimită cazul în faţa Curţii de Justiţie a UE.

A patra decizie a Comisiei Europene are în vedere „Transpunerea normelor privind pungile din plastic subţiri". Comisia a solicitat, la 4 octombrie, României şi Croaţiei, să finalizeze transpunerea legislaţiei UE în materie de deşeuri în legislaţia lor naţională, respectiv a Directivei (UE) 2015/720 privind pungile de plastic).

În vederea soluţionării problemelor legate de risipirea resurselor şi abandonarea deşeurilor, statele membre trebuiau să adopte, până la 27 noiembrie 2016, măsuri pentru a reduce consumul de pungi din plastic subţiri pentru transport, conform dispoziţiilor Directivei pe această temă. Normele prevăd obligaţia statelor membre de a realiza acest lucru prin stabilirea unui preţ pentru pungile în cauză şi/sau prin introducerea unor obiective naţionale de reducere.

Mai multe articole despre:
0 sancțiuni UE