MENIU

România, aproape de un nou record în infrastructura rutieră: peste 280 de kilometri de autostradă ar putea fi inaugurați în 2026

România ar putea depăși din nou recordul anual de inaugurări de autostrăzi în 2026, după ritmul accelerat de lucrări din ultimii doi ani, reușind performanța de 1.660 de kilometri de autostradă..

Rețeaua națională a atins în prezent 1.416 kilometri de autostradă și drum expres în exploatare, la care se adaugă peste 840 de kilometri aflați în construcție și aproape 490 în fază de licitație, potrivit datelor Asociației Pro Infrastructură (API).

După 195 de kilometri deschiși în 2024 și 146 în 2025, 2026 ar putea deveni un nou an record pentru infrastructura rutieră.

API estimează că, într-un scenariu realist-optimist, vor fi dați în trafic 244 de kilometri, iar într-un scenariu ultra-optimist, totalul ar putea urca la 284 de kilometri, prin adăugarea a încă 28,5 kilometri pe A3 și 11 kilometri pe A8.

Principalele proiecte programate pentru 2026

Anul 2026 va aduce recuperarea unor restanțe din anii anteriori, precum drumul expres DEx6 Galați–Brăila și loturile A0 Nord și A7 Adjud–Pașcani. Tot în acest an sunt așteptate inaugurări majore pe A3 Nădășelu–Poarta Sălajului, pe A3 Suplacu de Barcău–Chiribiș și la viaductele Nădășelu și Topa Mică.

Proiectele cu termen contractual 2027, precum secțiunile de pe A1 Margina–Holdea, ar putea fi finalizate mai devreme, deși API avertizează că săpăturile tunelurilor se vor încheia abia în iunie 2026, ceea ce face realistă inaugurarea abia în vara anului 2027.

Calendarul estimativ al deschiderilor

Primele inaugurări sunt așteptate în aprilie, pe A7 Adjud Nord–Răcăciuni, A3 Zimbor–Poarta Sălajului și A0 Nord. În lunile mai-iunie urmează alte segmente din A0 Nord, A7 Răcăciuni–Bacău Sud și DEx6 Galați–Brăila. Vara ar putea aduce primul tunel de autostradă din România, pe A1 Curtea de Argeș–Tigveni, construit de compania Porr înainte de termen.

Toamna ar urma să aducă inaugurări pe Autostrada Transilvania, inclusiv Suplacu de Barcău–Chiribiș și viaductele Nădășelu și Topa Mică, iar finalul anului ar putea fi marcat de deschiderea tronsonului A7 Săbăoani–Pașcani. Într-un scenariu ideal, s-ar putea adăuga și A3 Chiribiș–Biharia și A8 Târgu Mureș–Acățari, completând continuitatea rutieră de la granița cu Ungaria până la Nușfalău.

Perspective pentru finalul lui 2026

Potrivit API, România ar putea ajunge la aproximativ 1.660 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres în exploatare până la finalul lui 2026.

Totodată, ar urma să înceapă noi proiecte pe coridorul Oradea–Arad, drumul expres Focșani–Brăila și pe Autostrada A8. În schimb, variantele de ocolire rămân un punct vulnerabil, cu întârzieri notabile la centurile Comarnic, Craiova Sud și Blaj.

Rețeaua rutieră din afara Arcului Carpatic se consolidează, cu rute tot mai coerente între marile orașe și cu inelul complet al Capitalei tot mai aproape de funcționalitate deplină.

Mai multe articole despre:
romania autostrazi autostrada kilometri