România a construit peste 15.000 de blindate. Află ce mai produce astăzi fabrica de la Moreni

Nu există altă posibilitate atunci când se testează transportoare sau alte vehicule de luptă decât să venim la această poartă şi cu gândul că ni se va deschide printr-o simplă bătaie), cei de dincolo să ne accepte să putem testa transportoarele blindate!

Aşa a ajuns cea care, în urmă cu 40 de ani, era una dintre cele mai mari fabrici de blindate din lume. Să testeze un transportor numai dacă se deschide poarta. O poartă, parcă blestemată, care a marcat începutul declinului micului univers industrial de la Moreni. Jumătate din terenul pe care se afla Automecanica Moreni, cu o parte din pista de încercare, a fost iniţial transformat în parc industrial, iar ulterior vândut unei companii private. Pentru că statul a permis. Deşi acolo s-a scris istorie. Şi s-ar mai fi putut scrie. Este locul unde s-au făcut mai toate tipurile de transportoare aflate şi azi în dotarea Armatei. 16 ani le-au trebuit nemţilor să realizeze vestitul tanc Leopard, dar nici românii nu au mai fost mai prejos. Au reuşit performanţa să dezvolte, în zece ani, după concept rusesc, trei modele diferite de tancuri şi alte trei de transportoare blindate. Multe dintre ele realizate la Moreni, în anii '70-'80.

"Este foarte jalnic că avem două perioade diametral opuse. Perioada 70-90 când Romania a atins nivelul... a 5-a putere, ma refer exportatoare din lume de armament şi cu armament făcut în Romania. Era o dezvoltare fantastică pe orizontala. era o dezvoltare fantastică în societate. Din '90 nu ne- am dotat cu nimic absolut. Am rămas la stadiul pe care-l aveam în anii '60, anii '70. Noi care în 2001 am vândut forje, presaj, tot ce am avut, tratament termic şi asa mai departe. prese de 2000 de tone, foarte necesare industriei româneşti, au ajuns în India", spune Constantin Bucuroiu, angajat Automecanica Moreni.

Cum aşa? "Pentru că a trecut o parte din societate, 17 hectare, cu clădiri cu tot, printr-o hotărâre de guvern de înfiintare a unor parcuri industriale, a trecut la Consiliul Judeţean. Noi nu ne-am ales cu nimic. Nu ni s-a spus măcar: băi băieţi, uitaţi, aţi pierdut ataîta, luaţi banii aştia şi dotaţi -va ca să deveniţi performanţi. Ne-au lăsat la nivelul anilor 60, am ieşit din comeptiţie, au venit alţii peste noi. În cei 20 de ani, '70-'90, am executat 15.000 de transportoare pentru ca ajunsesem în '84 la performanţa de 80 de transportoare pe lună. 80 de transportoare care plecau în Rusia, RDG, Serbia, deci tot ce era prin jurul nostru cumpărau transportare de la Moreni. În spaţiul ăsta central-est eram singurii producători de transportoare atunci. Şi vindeam la greu", mai spune Bucuroiu.

"România a construit 14.000 de transportoare pentru armata sovietică. Sovoieticii din armata de est erau echipaţi cu transortoare fabricate în România, la Moreni. Când s-a desfiinţat armata Germaniei, aceste transportoare au fost donate de Germania Turciei. Şi din anii 90, 90 şi ceva îi vedeaţi pe turci umblând cu transortoare româneşti", susţine Costică Oprea, fost şef în industria specială.

"Plecau, îmi aduc aminte, erau coloane pe calea ferată, era mai mare frumuseţea când vedeai câte 15-20 de transportoare pe vagoane, care luau drumul diverselor ţări. Acum nu mai e nici calea ferată. S-a furat şi calea ferată! Am rămas în curte cu o locomotivă pe care până la urmă am zis s-o vindem că dacă nu mai avem cale ferată, ce să facem cu locomotiva?", mai spune Bucuroiu.

Constantin Bucuroiu a văzut, acum mai bine de patru decenii, cum pe poarta fabricii a ieşit primul model de transportor blindat. A început într-un atelier mic de sudură. A devenit pe rând maestru, şef de atelier, iar acum este lider sindical la Automecanica Moreni. Este unul dintre puţinii oameni cu experienţă care a ales să rămână în fabrică. Din peste 4.000 de angajaţi câţi erau odată, azi mai sunt 300, care se ocupă să repare ce au construit odinioară. Şi asta, doar atunci când Armata îi solicită. Adică din joi în paşte. Cât să nu pună lacăt pe poarta uzinei.

"Mă trezesc într-o zi la poarta uzinei Automecanica Moreni cu trei tovarăşi. Noi suntem profesor x, cutare x, din Galaţi. Ne numim societatea Iniţiativa Galaţi şi vrem să cumpărăm Automecanica Moreni. Ochii mari. Îmi spun că sunt trimişi de ministrul Economiei care era la vremea respectivă ca să cumpere Automecanica Moreni. Şi i-am întrebat care este obiectul de activitate al dumneavoastră? Pai ştiţi, noi creştem oi, panificaţie. Care e tangenţa voastră cu transportorul blindat? A, nu, e un hobby al nostru bazându-ne pe dumneavoatsră. Ei erau nişte vânzători de fier vechi. Va daţi seama cât fier vechi e în Automecanica Moreni?", se întreabă Constantin Bucuroiu.

După ce n-au băgat niciun ban în retehnologizare, decidenţii politici aşteaptă de la alţii, străini, să ne învie de la groapă. Dar şi asta, doar la nivel ipotetic. De trei ani statul poartă discuţii cu nemţii de la Rheinmetall care ar vrea să facă în România 400 de transportoare amfibii blindate, TBT 8x8 Agilis. Nemţii sunt hotărâţi şi dau asigurări că până în 2020 primul transportor va ieşi pe poartă. Asta deşi România a semnat, de curând, cu americanii de la General Dynamics pentru alte 227 de transportoare care vor fi realizate la Uzina Mecanică Bucureşti. Negocierile pentru cele două tipuri de transportoare s-au purtat în timpul a două guverne diferite. Aşa a ieşit o încurăcătură la nivel înalt.

"Sunt mai multe grupuri de interese, trebuie să-şi satisfacă cumva obligaţiile sau nevoile de a face lucrul asta şi din cauza asta rezultă două transportoare. O armată nu poate să aibă, în mod normal, ca a noastră, care n-are foarte multe vehicule, să ai două tipuri de transportoare. Este deja un nonsens", spune Costică Oprea, fost şef în industria specială.

"Noi nu suntem Arabia Saudită să achiziţionăm zece tipuri de produse de acelaşi fel, cu 10 lanţuri logistice. Aia au bani mulţi, îşi permit treaba asta. Noi ar trebui sa ne concentram pe acelaşi tip de produs. În asa fel încât să diminuăm cât mai mult costurile de mentenanţă. Altfel, dacă noi achiziţionăm produse doar ca să le punem în vitrina... iertaţi-ma! Când plecăm să cumpăram nu plecăm cu plasa!", spune Corneliu Dobriţoiu, fost ministru al Apărării.

Dorinţa de shopping, fie că e cu plasa, fie cu sacul, nu a făcut altceva decât să stârnească multe semne de întrebare în rândul specialiştilor din industria de apărare care, nu aşteaptă altceva decât resuscitarea fabricilor şi crearea unor locuri de muncă. Lucruri aproape imposibile, la prima vedere.

"Avem o societate mixtă româno-germană cu 50-50%. Dar niciunul nu s-a angajat până acum foarte ferm. Odată Moreniul că n-are resurse financiare şi neamţul, care vrea să vină ca un explotator. Se negociază ceva ce eu nu ştiu ce va ieşi. Pentru că sumele care se cer sunt astronomice. Cu trei cifre. La milioane de euro. Cine va da aceste cifre, eu ma înspăimânt. Dacă va da Ministerul Economiei, aşa cum ar trebui, eu îi văd pe toţi legaţi a doua zi", mai spune Constantin Bucuroiu, angajat la Automecanica Moreni.

Achiziţiile de transportoare pe bani mulţi ne duc cu gândul la afacerea Skoda. Pentru că tot suntem în anul Centenarului. Se pare că o dată la o sută de ani, România alege să-şi mai dea un tun. La începutul anilor '20, în ţară îşi face apariţia un polonez, în calitate de reprezentant al Uzinelor Skoda. Oficial, se ştia că venise în ţara noastră să modernizeze armamentul românesc. De fapt, decidenţii de la acea vreme hotărâse să cumpărăm muniţie şi armament de cinci miliarde de lei de la uzinele Skoda. În final, contractul păgubos, mascat de intenţii bune, a adus României un prejudiciu de peste nouă milioane de dolari, enorm pentru vremurile de atunci. Tunul dat propriei ţări chiar de politicienii de la timpul respectiv s-a finalizat doar cu cinci ani de închisoare pentru Bruno Seletzky, personajul dubios venit să facă afaceri cu statul român.

România ar fi putut da Armatei un transportor la fel de bun ca Piranha 3, cumpărat în urmă cu câţiva ani tot de la elveţieni, prin compania americană General Dyanmics, cea care urmează să facă, la Bucureşti, transportorul modernizat Piranha 5. Cel puţin asta spun specialiştii de la Moreni, care sunt de părere că blindatul ar fi fost chiar şi mai ieftin, la jumătate de preţ. S-au şi făcut două prototipuri, Saur 1 şi Saur 2, dar Armata nu le-a vrut, susţin aceleaşi voci. Aşa am ajuns astăzi să vorbim despre Automecanica Moreni ca despre o fabrică oarecare, pe cale de dispariţie, lăsată să moară pe mâna altora.

"Principalul beneficiar al produselor acestor companii ar fi trebuit să fie Armata Româna. De ce spun acest lucru? Pentru că în momentul în care ai un produs românesc care este competitiv pe piaţa internaţională şi vrei sa-l promovezi, orice actor internaţional te întreabă: dar mata l-ai cumpărat? Cu alte cuvinte alţii pot să creadă şi altceva: armata română nu are încredere în produsul respectiv, din cauza aceasta nu l-a achiziţionat", declară Corneliu Dobriţoiu.

"Îmi aduc aminte eram la o discuţie cu viceregele Marocului, care venise să cumpere transportor de la Moreni. Şi când i-am spus că ăsta nu e în dotarea Armatei, imediat n-a mai durat decât cinci schimburi de cuvinte, din politeţe, s-a ridicat şi a plecat. Păi ştiţi, am început noi să ne bâlbâim, e strămoşul lui, e bunicul lui în dotarea Armatei. Dar p-ăsta îl are Armata? Nu-l are! Pai de ce nu-l are? Dacă va continua aşa, în zece ani nu mai putem vorbi despre industrie de apărare în Romania!", spune angajatul Automecanica Moreni.

"Probabil că toată această orientare legata de comenzile îndreptate către industria naţională de apărare s-au schimbat mai ales după 2004, atunci când România a intrat în NATO. Odata cu intrarea în NATO sigur că a trebuit ca Statul Major General, atunci când fundamentează cerinţele operaţionale, să adapteze tehnica din dotare la tehnica statelor NATO, astfel încât tehnica noastră să fie interoperabilă cu cea a statelor NATO", spune Mircea Duşa, secretar de stat în MApN.

Reporter: Când a dat Armata ultima comandă către industria de apărare româneasca şi ce anume?

Duşa: M-aş referi la TAB-urile care au fost trimise la Moreni pentru reparaţii capitale. Primul lot a fost dacă bine îmi amintesc de 15 bucăţi.

O reparaţie ici, una colo, cam asta mai muncesc specialiştii din industria de apărare. Cei care mai sunt. E firesc, de vreme ce comenzile Armatei sunt ca supersonicele: rareori le vezi cu ochiul liber. Chiar şi aşa, muncitorii strâng din dinţi şi speră într-o minune.

"Cei care au rămas, vă dau cuvântul meu, fac minuni. Sunt puţini dar fac minuni. Vă dau exemplu Moreni. Acum un an au fost 26 de blindate la reparaţie capitală. Ce înseamnă? Se demontează transportorul până la ultima şaibă. Se înlocuieşte tot, se vopseşte, se şablează. Cu un efectiv, zic eu, dimensionat la 60% faţă de cât ar trebui să fie în mod normal. Şi lucrează în nişte condiţii de zero grade. Şi pe un salariu de 1.600-1.700. De ce? Are încălzire dar nu poate să dea drumul că asta ar însemna să le ia toţi banii, şi de salarii. De unde să-i iei dacă nimeni nu te ajută să vinzi?", spune Constantin Bucuroiu.

În industria de apărare românească mai lucrează 5.000 de oameni, comparativ cu 220.000, câţi erau acum 30 de ani în toată ţara.

"Dacă luam de exemplu fabrica de la Cugir, Uzina Mecanică Cugir, acolo veneau dimineaţa 3-4 trenuri şi 100-200 de autobuze care aduceau muncitorii. Sigur, aşa era atunci, exportul era mare. Cifra de afaceri mare", spune Costică Oprea, fost şef în industria specială.

"Suferim din cauza dotarii tehnice. mai trebuie investi bani in dotare, in scule. De cand n a mai dat bani miniterul economiei, guvernul, pentru retehnologizarea fabricii? eheee, de cand, de zece ani, 20, stiu eu, poate n a dat deloc. Nu mi se are normal tu care exportai inainte de 90 de miliarde, acu sa cumperi de la altii. vin politcienii sau decidentii politici.... de ce sa faca contract la fabrica de arme ca nu primesti comision. ia de afara ca primeste comision! Fara o industrie de aparare performanta, competitiva in conceptia mea, nu poti sa existi", spune Vasile Vulpie, muncitor la fabrica de arme Cugir.

Astăzi, la Cugir, fabrică specializată în armament, mai sunt 1.900 de salariaţi din aproape 19.000. Şi este un caz fericit. La fabrica de la Făgăraş, unde se realizau explozivii şi pulberile, adică praful de puşcă, şi unde lucrau 12.000 de oameni, acum mai sunt 200. La Uzina de la Victoria, specializată tot în pulberi, erau 5.000 de angajaţi. Acum mai sunt 70. Ambele fabrici sunt în conservare. Este şi cazul faimoasei uzine de la Reşiţa, unde se făceau tunurile. Nici acolo nu se mai realizează nimic de ani buni. În timp ce altele au dispărut pur şi simplu din industria de apărare. Cum erau fabricile de muniţie şi armament de la Râmnicu Vâlcea, Filiaşi şi Vălenii de Munte. La Drăgăşani sunt alte porţi închise în industria de apărare. La Mizil şi Mârşa se modernizau tancuri şi se făceau maşini de luptă. Astăzi, chiar dacă fabricile mai există, sunt nefuncţionale. Inactiv este şi Şantierul Naval Mangalia, unde se făceau navele militare. Cel puţin alte zece fabrici din Bucureşti au dispărut cu totul din peisaj. În Braşov, Dâmboviţa, Prahova, Gorj dar şi Capitală mai există 11 fabrici care produc mai mult sau mai puţin pentru industria de apărare.

Majoritatea fabricilor din industria de apărare - 15 la număr- sunt în subordinea Companiei Romarm. În timp ce alte patru: Romaero, Avioane Craiova, IAR Ghimbav şi Întreprinderea Optică Română sunt subordonate direct Ministerului Economiei. Mai există o a treia categorie de firme care produc pentru industria de apărare. Ele sunt foste fabrici ale statului, devenite între timp companii private. Vorbim despre Aerostar Bacău, unde ar urma să se repare avioanele F 16, Aerofina, care pe vremuri făcea scaune catapultabile, Condor - singura companie producătoare de paraşute din ţară şi Pro Optica, firmă desprinsă din Întreprinderea Optică Română. Fie că vorbim despre fabricile de stat, în care Ministerul Economiei nu a mai investit deloc, sau despre companii private, care îşi vând produsele în alte ţări NATO, mai puţin în România, problema este aceeaşi: lipsa comenzilor din partea statului român!

"Am avut un caz foarte neplăcut. Avea nevoie Armata de nişte cartuşe de calibru 9mm. Şi ca să fie mai catolici decât Papa sau mai ortodocşi decât Patriarhul, au zis să facem licitaţie internaţională. Nicio ţară nu face aşa ceva dacă are fabrică acasă, de muniţie. Pentru un 50 de eurocenţi, mai ieftin, din Brazilia. Pentru 50 de eurocenţi la mia de cartuşe că se discută la mie, nu la cartuş, s-a dat contractul pe buna dreptate Arsenalului din Brazilia. Şi compania Naţională Romarm, furnizorul tradiţional şi naţional, a pierdut contractul. Adică Cugirul!", declară Viorel Manole, preşedinte PATROMIL.

"În momentul acesta, industria este vorba lui... stiţi dumneavoastră cui... până la urmă a lui nenea Iancu: Este sublimă, este minunată, dar lipseşte cu desăvârşire!", susţine Valeriu Pricină, vicepreşedintele Sindicatului Rezerviştilor.

Într-un nou episod dedicat industriei de apărare din România, veţi vedea cum a fost lăsată de izbelişte una dintre cele mai productive uzine de armament din România. "Mama chimiei", aşa cum îl numesc specialiştii combinatul numărul 1 al ţării, a ajuns copilul orfan al industriei de apărare româneşti. Este vorba despre fabrica de pulberi şi explozivi de la Făgăraş. Cândva, acolo lucrau 12.000 de oameni. Astăzi abia dacă mai sunt 200 de muncitori care păzesc nişte hale unde nu s-au mai pornit utilajele de ani de zile. Cum a ajuns statul să se închidă singur, dar şi ce s-a ales din cel mai mare combinat al României, aflaţi într-un nou reportaj marca Realitatea TV. 

Reporter: Andreea Dăscălescu

Imagine: Mihai Angiu, Marian Laciu

Montaj: Sorin Niculae