MENIU

Riscul de avalanșă în Munții Făgăraș, ridicat la gradul patru din cinci. Avertismentul meteorolgilor

Riscul de avalanșă în Munții Făgăraș, ridicat la gradul patru din cinci

Meteorologii din Sibiu avertizează că riscul de avalanșă cel mai mare risc din țară, de gradul patru din cinci, este la peste 1.800 de metri în Munții Făgăraș, în zona turistică Bâlea Lac.

Avertizarea este valabilă începând de vineri, ora 20:00, până luni, ora 20:00, informează Buletinul nivometeorologic.

Potrivit meteorologilor, în zona turistică Bâlea Lac va ninge în următoarele zile, ceea ce va crește ”local stratul cu peste 20 centimetri și izolat mai mult”.

În prezent, stratul de zăpadă măsoară 85 centimetri la Bâlea Lac, fiind cel mai mare strat de zăpadă măsurat la o stație meteo în județul Sibiu.

Autoritățile le reamintesc turiștilor că accesul la Bâlea Lac se poate face cu mașina pe Transfăgărășan până la Bâlea Cascadă, de unde se urcă doar cu telecabina, când condițiile meteo o permit.

Avertismentul meteorologilor a venit la numai câteva ore, după ce o avalanșă de mari dimensiuni s-a produs, vineri, în zona Bâlea Lac din Munții Făgăraș, fiind declanșată accidental de doi schiori, care au reușit totuși să scape nevătămați. 

Mai multe articole despre:
avalansa Muntii Fagaras meteorologi