MENIU

Revoltător! Fostul șef al Poliției Caracal: "Alexandra ne-a indus în eroare"

Viorel Florescu, agentul care a vorbit cu Alexandra Măceșanu atunci când fata de 15 ani a sunat la 112, a negat că a avut o atitudine refractară faţă de situaţia fetei, aşa cum arată raportul MAI, mai ales că ea plângea şi suspina la telefon. 

"N-am avut nicio clipă o atitudine refractară, cum îi zice acolo (raportul MAI, n.r.), pentru că mi-am dat seama din primele cuvinte ale ei şi plângea, suspina, deci nu aveam cum să nu reacţionez la treaba asta.

Din contră, i-am spus de nenumărate ori să stea liniştită că ajunge un echipaj de poliţie acolo, la ea. Am întrebat-o cum a ajuns acolo sau cum se află zona respectivă. Noi, de la dispecerat, nu cunoaştem zona Caracalului.

Nu cunoaştem cum ar zis ea: „Am trecut pe lângă un dig şi sunt în Bold, cam aşa ceva”. Nu ştiam ce e acela Bold, de aia îmi aduc aminte că am întrebat-o: „Bold e în judeţul Olt acolo, ce e?”. Şi atunci ea a zis: „Staţi puţin că am găsit eu o carte de vizită” şi mi-a citit de pe ea, numele, ce scria acolo”, a declarat Vasilică Florescu Viorel, conform Mediafax.

La rândul său, Nicolae Mirea, şeful demis al Poliţiei Caracal, a declarat că nu ştia de faptul că Alexandra a dat numele cartierului în care se afla.

„Nimeni nu a venit să îmi spună mie asta. Oamenii erau toţi în teren şi numai prin telefon am vorbit cu ei, eu nu m-am dus la nimeni şi nu a venit nimeni la mine să îmi spună asta. I-am coordonat prin telefon. Nu, am vorbit cu agentul meu de la Investigaţii criminale, care i-a luat telefonul de la ureche (celuilalt poliţist – n.r.) şi a vorbit la telefon cu fata. Nu a spus niciodată de Bold, că nu eram nebuni să căutăm într-un cartier la 2 kilometri distanţă.

Prima dată când a sunat fata, am sunat pe numărul ăla şi nu ne-a mai răspuns. Peste cam o jumătate de oră a sunat ea din nou. Nu ştiu dacă au sunat subordonaţii mei sau... atunci a apucat să le spună că vede un brad, vede un nuc, că sunt nişte câini. Dar ne-a dus în eroare cu o poartă roşie, care nu era la drum. Brazii erau mici, nici nu se vedeau”, a spus Mirea.

Mai multe articole despre:
null