MENIU

Revolta elevilor unui liceu privat din Dej care țin cursurile într-o sală plină de mucegai: "Ne îmbolnăvim aici!"

Elevii unui liceu privat din Deja învață zi de zi într-o sală de clasă cu pereții plini de mucegai. Totul, în condițiile în care fiecare elev plătește aproape 2.000 de lei pe an, în funcție de profil. 

Revoltați de faptul că atât profesorii care intră la ore, cât și conducerea liceului cunoaște problema și nu se iau măsuri, elevii au postat imaginile pe internet. 

Aceștia spun că, deși sumele plătite nu sunt deloc mici, sunt obligați să stea zilnic câte 5 sau 6 ore în miros de mucegai. 

Medicii spun că expunerea la mucegai pe termen lung poate afecta sănătatea, iar cei care au imunitatea scăzută se pot alege cu alergii, iritații sau chiar cu dificultăți de respirație, boli de ficat sau rinichi, în cazuri mai severe.