MENIU

Reţeta zilei: Chiftele verzi delicioase cu dovlecei

Reţeta zilei: Chiftele verzi delicioase cu dovlecei

Ușor și rapid de făcut, acest mic dejun este o variantă sățioasă de a începe ziua. Poți experimenta cu diverse legume verzi, trebuie doar să te asiguri că folosești aceeași cantitate totală. Ouăle sunt o sursă bună de proteine și o soluție fantastică de mic dejun după un antrenament matinal. Dacă le servești împreună cu o salată, se transformă într-un prânz sau o cină nemaipomenită.

Ingrediente

140g de dovlecei, rași
3 ouă medii
85g buchețele de broccoli, tocate fin
1 legătură mică de mărar, tocat grosier
3 linguri de făină fără gluten sau făină din orez
2 linguri ulei de floarea-soarelui, pentru prăjit


Mod de preparare

    1. Stoarce dovleceii în palme pentru a îndepărta lichidul în exces sau pune-i într-un prosop curat de bucătărie și răsucește-l, cu același scop.
    2. Bate ouăle într-un bol, adaugă buchețelele de broccoli, dovleceii și mare parte din mărar și amestecă bine. Adaugă făina, amestecă din nou și asezonează.
    3. Încinge uleiul într-o tigaie nonaderentă. Pune o lingură mare de compoziție în tigaie, apoi adaugă alte două linguri, astfel încât să prăjești trei deodată. Lasă-le 3-4 minute, la foc mediu, până când devin aurii pe o parte și suficient de ferme pentru a le întoarce pe partea cealaltă. Repetă pentru a prăji alte trei chiftele (nu-i nevoie să adaugi ulei în tigaie după prima tranșă). Presară deasupra mărarul rămas, înainte de a le servi.
    4. Pentru un plus de nutrienți - Crește cantitatea de vitamina D și acizi omega-3 servind chiftelele cu somon fiert. Pentru mai multe proteine, servește-le împreună cu un ou.

Sursa: goodfood.ro

Mai multe articole despre:
dovlecei reţetă chiftele