MENIU

"Republicile" autoproclamate din estul Ucrainei vor să creeze o federaţie

"Republicile" autoproclamate din estul Ucrainei vor să creeze o federaţie

"Republicile populare" autoproclamate la Doneţk şi Lugansk în estul Ucrainei planifică crearea unei federaţii, a anunţat "premierul" de la Doneţk Aleksandr Borodai citat de agenţia rusă Interfax, în pagina electronică.

Întrebat dacă acestă federaţie va avea un singur "Parlament" şi un singur "preşedinte", Borodai a răspuns: "Da, cu certitudine".

"Nu avem neînţelegeri cu locuitorii din Lugansk. Problemele nesemnificative care apar sunt discutate şi pot fi soluţionate", a adăugat el. Totodată, Borodai a declarat că "autorităţile" de la Doneţk sunt "pregătite să renunţe la multe cerinţe politice pentru a obţine pace", relatează agenţia RIA Novosti.

"Deja am renunţat la multe cerinţe politice pentru instaurarea păcii. Suntem pregătiţi să renunţăm în continuare la multe dintre cerinţele noastre, însă acest subiect trebuie să fie discutat în cadrul negocierilor", a afirmat el.
Operaţiunea "antiteroristă" contra rebelilor proruşi din estul Ucrainei a fost reluată marţi dimineaţa, a anunţat preşedintele Parlamentului Oleksandr Turcinov în deschiderea şedinţei Camerei unice.

Preşedintele Petro Poroşenko a anunţat în noaptea de luni spre marţi că armistiţiul cu separatiştii nu a fost prelungit şi că forţele ucrainene vor "trece la atac". Kievul i-a acuzat pe insurgenţii proruşi din estul Ucrainei că au atacat armata ucraineană de 108 ori în cele zece zile de armistiţiu, omorând 29 de militari şi rănind alţi 69.

Mai multe articole despre:
republici ucraina ucraina federaţie