MENIU

Remus Truică, Prințul Paul și avocatul Robert Roșu, în arest la domiciliu încă 30 de zile

Prinţul Paul, omul de afaceri Remus Truică şi avocatul Robert Roşu vor rămâne încă 30 de zile în arest la domiciliu, în dosarul în care sunt cercetaţi pentru retrocedări ilegale, a decis, miercuri seară, Curtea de Apel Braşov, potrivit Mediafax.

Măsura arestului la domiciliu a fost prelungită cu 30 de zile, însă decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de cei trei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Remus Truică este cercetat în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat în vederea obţinerii unor decizii de retrocedare ilegale pentru imobile din judeţul Ilfov, printre care şi Ferma Băneasa. Prejudiciul estimat în dosar este de peste 135 de milioane de euro.

Prinţul Paul, beneficiar al acestor retrocedări, este cercetat tot în arest la domiciliu, la fel şi avocatul Robert Roşu, iar Dan Andronic, Claudiu Mateescu şi Marius Marcovici sunt cercetaţi sub control judiciar.