MENIU

Redevența la gaze nu se va mai raporta la prețurile din Austria

În februarie 2018, ANRM a luat decizia de a raporta redevența la gaze la bursa din Austria, în urma unui control al Curţii de Conturi care a spus că ANRM colectează redevenţa la un preţ minim de 495 lei/1.000 mc, neactualizat de zece ani.

Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale va elabora o nouă metodologie de calcul a preţului de referinţă a care se calculează acum redevenţele la gaze naturale, până la sfârşitul acestui an, care nu va mai ţine cont de preţul de la Central European Gas Hub (CEGH), a declarat Dorin Ursărescu, consilier al preşedintelui ANRM, potrivit Economica.net.

"Vom veni cu o nouă formula, care să ţină cont de specificul fiecărui zăcământ, şi să fie şi în funcţie de puterea calorifică a gazului, astfel încât să fie echitabil pentru toată lumea. Vom renunţa la Baumgarten, dar depinde de cum va evolua şi piaţa", a declarat consilierul ANM.

În februarie, producătorii au contestat decizia, şi au spus că au plătit întotdeauna redevenţa la preţul din contracte, nu la acel preţ minim, dar nu au reuşit să convingă Autoritatea, care a impus redevenţa la preţul mediu spot din Austria.

Mai multe articole despre:
null