Realitatea PLUS i-a produs emisiunea lui Makaveli. Alexandru Zidaru a avut contract și a fost plătit pentru emisiunile realizate -VIDEO
Realitatea fără filtre, adevărul spus pe față. Makaveli TV, televiziunea despre care Alexandru Zidaru, zis și Makaveli, spunea că îi aparține, a fost, de fapt, un produs marca Realitatea Plus. Acesta a avut un contract cu Televiziunea Poporului și a fost plătit pentru emisiunile realizate.
”Bună seara București, bună seara România! Poate că uneori adevărul este incomod, doare, dar cu toate acestea, oamenii trebuie să îl afle. Tu, politicianule, oricine ai fi și oriunde te-ai afla, te vom găsi. Unde? La noua noastră televiziune, Makaveli TV”, spunea Makaveli, la debutul poiectului care s-a difuzat în mediul online.
Realitatea fără filtre, adevărul spus pe față. Makaveli TV, un produs marca Realitatea Plus, îi aruncă pe toți în aer.
Makaveli: Nu există termen de comparație între niște oameni care distrug în fiecare zi, nu-i interesează dacă oamenii au sau nu ce pune pe masă, care copii mor și care și-au bătut joc de țara asta. Eu nu cred că tu ai băgat mâna în banii publici. N-am văzut până acum.
George Simion: Nu am fost la conducere, AUR nu a fost la conducere. Văd o disperare din partea lor să atace AUR, să încerce să creeze diferite... formațiuni, să lanseze minciuni.
Președintele AUR, George Simion, nu a fost singurul invitat de marcă pe care Makaveli l-a avut în emisiunea sa, ci și pe analistul politic H.D. Hartmann.
Makaveli: Bine v-am regăsit și pentru cei care ați intrat mai târziu, l-am avut în primă fază la Makaveli Night Show pe George Simion, iar acum vreau să mă ridic pentru că vreau să îl primesc cum se cuvine pe și prietenul nostru, domnul Hartmann, da? Este un om care...
H.D. Hartmann: Bine te-am regăsit! (...)Realitatea este... că suntem la pământ. Suntem pământ de flori dacă ne puteam imagina vreodată...
Makaveli: Noi... noi în sine nu ne imaginăm niciodată, dar împinși de la spate, dacă ar fi cazul vreodată, sau asmuțiți, că până la urmă asta e, de Bruxelles sau de Macron mai pe față, eu cred că am fi în stare ca guvernare să zicem: „Băi, știți ceva? Da. Noi vă declarăm.”
Proiectul care s-a desfășurat în mediul online s-a încheiat brusc, nu în urma unei decizii luate de conducerea Realitatea PLUS, ci din cauză că Makaveli a refuzat să mai lucreze cu Televiziunea Poporului.