MENIU

Reacţia incredibilă a Gabrielei Firea în urma violenţelor de la mitingul unionist din Capitală

Reacţia incredibilă a Gabriele Firea în urma violenţelor de la mitingul unionist din Capitală

Gabriela Firea afirmă că reacţia Jandarmeriei, care a ridicat cinci manifestanţi la mitingul de sprijin pentru unirea României cu Republica Moldova, a fost exagerată.

"Condamn cu fermitate atitudinea iresponsabilă a preşedintelui PNL, Alina Gorghiu, care acuză Primăria Capitalei de escaladarea tensiunilor şi violenţelor între jandarmi şi participanţii la mitingul unionist din Bucureşti. Astfel de atitudini manipulatoare sunt extrem de periculoase şi pot determina o creştere a violenţelor în următoarea perioada. Primăria Capitalei, prin Comisia tehnică de avizare a manifestaţiilor publice, nu a făcut altceva decât să aprobe un marş organizat pentru a transmite un mesaj de unire a României cu Basarabia. Jandarmeria a decis reţinerea în forţă a celor 5 lideri ai manifestanţilor, fără implicarea sau consultarea Primăriei Capitalei - o acţiune pe care o considerăm exagerată. Doamna Gorghiu doreşte, prin afirmaţiile sale iresponsabile, să acopere o gafă imensă a Guvernului tehnocat, dând vină pe Primărie. Jandarmeria este o instituţie în subordinea Ministerului de Interne, deci a Guvernului. Nu este prima dată când preşedintele PNL minte în legătură cu activitatea mea, de aceea o somez pe doamna Gorghiu să nu mai dezinformeze populaţia şi să nu mai provoace campanii de manipulare", a scrie Gabriela Firea pe Facebook.

Mai multe articole despre:
miting Facebook Gabriela Firea unionist