MENIU

Reacția Ministerului Public după motivarea deciziei CCR privind conflictul dintre DNA și Guvern

Ministerul Public a reacționat, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a instituției, după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a oferit, vineri, publicității motivarea deciziei prin care s-a constat existența unui conflict de natură constituțională între DNA și Guvern.

"Punct de vedere referitor la motivarea deciziei Curții Constituționale privind existența unui conflict juridic între DNA și Guvern. Motivarea deciziei Curții Constituționale este analizată atent de către Ministerul Public, urmând ca decizia să fie respectată întocmai de către procurori", se arată în mesajul Ministerului Public.

CCR a dat publicității, vineri, motivarea deciziei prin care s-a constatat existența unui conflict de natură constituțională între DNA și Guvern, ca urmare a unei sesizări depuse de Călin Popescu Tăriceanu.

Judecătorii Constituționali susțin că ancheta DNA privind adoptarea OUG 13 a perturbat activitatea Guvernului, iar aprecierea oportunității adoptării unei ordonanțe de urgență constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat, putând fi cenzurat doar prin controlul parlamentar.

Totodată, Livia Stanciu a apreciat, într-o opinie separată, că nu se poate stabili o imixtiune a Ministerului Public în exercitarea competenței Guvernului de inițiere și adoptare a OUG 13/2017, potrivit motivării. 

Mai multe articole despre:
DNA Parchet CCR Ministerul Public