MENIU

Răzvan Nicolescu: Exclud orice fel de risc în aprovizionarea cu gaz natural pentru perioada de iarnă

Ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, a declarat, în contextul anunțului potrivit căruia grupul rus Gazprom a hotărât, astăzi, reducerea cu 5% a exportului de gaze naturale către România, ”că nu există niciun risc ca populația României să fie afectată de vreo întrerupere cu furnizarea de gaz, pe perioada de iarnă”,  indiferent de evoluțiile din regiune și că, mai mult, ”nu se impune luarea niciunei măsuri suplimentare, pentru a preîntâmpina apariția unei probleme, privind aprovionarea cu gaz natural. ”

 ” Am avut o discuție cu reprezentanții companiilor Petrom și Transgaz și au participat, prin sistemul de videoconferință, la minister, și reprezentanții companiei Romgaz, în legătură cu situația României, în ceea ce privește aprovizionarea cu gaz natural, pentru perioada de iarnă. S-au desprins două concluzii, după această întâlnire:  Nu există niciun risc ca populația României să fie afectată de vreo întrerupere cu furnizarea de gaz, pe perioada de iarnă, indiferent de evoluțiile din regiune; nu se impune să luăm nicio măsură suplimentară pentru a preîntâmpina apariția unei probleme la aprovizionarea cu gaz. Vom face un singur lucru, pe care deja l-am făcut, verbal și în scris, să informăm Bruxelles și Comisia Europeană, în legătură cu situația apărută astăzi. Acestea sunt procedurile care se aplică tutoror țărilor membre, într-o astfel de situație. Nu există niciun motiv de îngrijorare”, a declarat Răzvan Nicolescu.

 Ministrul Energiei a asigurat că această scădere a exportului de gaze către România este nesemnificativă și că nu va afecta, ”în niciun fel, situația în care ne aflăm.”

”Consumul României este de 16 milioane metri cubi, iar producția internă de gaz natural este de 31 de milioane de metri cubi. Avem o producție de aproape două ori mai mare decât consumul. Conform graficului, anunțat săptămâna trecută, trei operatori ar fi trebui să importe o cantitate de aproximativ 0,2 milioane metri cubi (...) aproape 0,5 la sută din consumul României. Aseară, Transgaz a fost notificat de către dispecerul Gazprom de la Sofia că aceste cantități, de 5 la sută din cele 0,2 milioane, vor scădea, 9 la sută mâine și 5 la sută, în ziua de Duminică. Vorbim de niște cantități nesimnificative, care nu afectează în niciun fel situația în care ne aflăm. Transgaz a cerut celor de la dispecerul Gazpromului de la Sofia o explicație, dacă e vorba despre o problemă comercială, unul dintre cei trei beneficiari să fi renunțat la niște cantități sau dacă este vorba despre o problemă tehnică sau daca e vorba despre altceva. Până în prezent, Transgaz nu a primit un răspuns oficial”, a mai spus Răzvan Nicolescu.

Totodată, ministrul Energiei a amintit ce măsuri preventive au fost luate, în ultimele luni, pentru a face față situației prezente și a precizat că așteaptă de la Romgaz și Petrom să mențină un nivel de producție ridicat.

”Nu este niciun motiv de îngrijorare, nu este ceva care să ne surprindă, vorbim de aceste lucruri de câteva luni,  că s-ar putea întâmpla. Am luat foarte multe măsuri preventive. De exemplu, pe 2 septembrie am inaugurat depozitul de investiții al Romgazului, de la Urziceni, creșterea capacității de stocare, de extracție în așa fel încât să putem face față acestei situații. În aprilie, am luat măsura de a înlesni forajul de noi sonde, pentru producătorii autohtoni și rezultatele nu au întârziat să apară. Romgazul a produs astăzi (...) mai mult decât am importat de la rusi, aici mă refer la o producție suplimentară. Ne așteptăm de la Romgaz și de la Petrom să mențină un nivel de producție ridicat. Exclud orice fel de risc în aprovizionarea cu gaz natural, pentru perioada de iarnă”, a încheiat ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu.