MENIU

Răsturnare de situație în cazul super-tulpinii Omicron - Cât de periculoasă este față de alte variante COVID-19

Răsturnare de situație în cazul super-tulpinii Omicron - Anunțul făcut de experți

Expertul în Sănătate publică australian Paul Kelly, consultant al Ministerului Sănătății, susține că noua tulpină super-mutantă OMICRON ar putea fi mult mai ușoară în comparație cu celelalte variante de coronavirus decât se crede în aceste zile. 

„Dintre cele peste 300 de cazuri care au fost diagnosticate acum în multe țări, toate au fost foarte ușoare sau chiar nu au avut deloc simptome (asimptomatice - n.red.)”, a anunțat Kelly, precizând că sunt necesare mai multe informații din studii clinice.

„Multe dintre cazurile care au fost diagnosticate în multe țări din întreaga lume, de la călători aproape exclusiv din Africa de Sud, au fost dublu vaccinate”, a spus Kelly și a adăugat că aceștia „nu au avut o formă severă de boală. Așa că trebuie să așteptăm, să urmărim și să adunăm mai multe informații”.

„Nu există nicio indicație că varianta Omicron a Covid-19 este mai mortală decât alte tulpini”, a mai spus Paul Kelly într-un mesaj postat joi pe Twitter.

 

„Cu toate acestea, nu există dovezi care să sugereze că vaccinurile existente împotriva COVID-19 nu funcționează împotriva celei mai recente variante de îngrijorare”, susține Kelly.

Australia a înregistrat șapte cazuri de variantă omicron, doi dintre indivizii infectați petrecând timp în comunitate. Șase dintre aceste cazuri au fost în New South Wales, cel mai populat stat al țării.

Australia, unde deocamdată au fost depistate şapte cazuri cu varianta Omicron, este una dintre ţările mai puţin afectate de COVID-19, cu 210.000 de contagieri în total şi 2.000 de decese, datorită unei politici de prevenire şi de închidere timpurie a frontierelor.

Luni, autorităţile australiene au amânat până la 15 decembrie deschiderea parţială a frontierelor pentru muncitorii calificaţi şi studenţii străini vaccinaţi cu schema completă, după detectarea primelor cazuri cu noua variantă Omicron.

În raportul său epidemiologic săptămânal, OMS, care a primit raportări de cazuri ale noii variante din peste 20 de ţări, afirmă că unele mutaţii ale Omicron "pot creşte capacitatea sa de transmitere şi/sau îi permit să scape într-o anumită măsură de imunitate", notează EFE, citată de agerpres.ro.