MENIU

Răspuns dur al Germaniei pentru greci. "Ați ars toate punțile pentru un compromis"

Ministrul german al Economiei

Ministrul german al Economiei spune că nici nu se gândește să se așeze din nou la masa discuțiilor cu grecii, după ce aceștia au respins în mod categoric ultima propunere de acord venită din partea Europei.

Germania rămâne intransigentă în relația cu Grecia și

Ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel a declarat cotidianului Tagesspiegel că acest vot NU al grecilor face greu de imaginat noi discuții pe un program de "bailout" pentru Grecia.

Sigmar Gabriel l-a acuzat pe Alexis Tsipras că a "ars toate punțile" care ar fi dus la un compromis, informeaz[ The Guardian.

Peste 61% dintre greci au votat NU la referendum, potrivit rezultatelor oficiale parțiale după ce 65% dintre voturi au fost numărate, informează CNN.com.

Tinerii greci au votat masiv împotriva unor noi măsuri de austeritate, potrivit exit-pollurilor prezentate de presa greacă. 67% dintre ei au votat NU, în timp ce persoanele în vârstă au mers mai degrabă pe varianta DA.

Eurogrupul NU se va întâlni luni pentru a discuta subiectul Grecia: "În mod cert, nu vom programa nicio ședință mâine. Nu am știi ce să discutăm", a spus un oficial al Eurogrupului pentru Reuters.

Guvernul grec anunță reluarea imediată a demersurilor pentru încheierea unui acord cu creditorii internaționali. Inițiativele pentru încheierea unui acord între Grecia și creditorii internaționali (UE și FMI) se vor intensifica încă din această seară, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Atena, Gabriel Sakellaridis, după încheierea referendumului

'Banca Centrală a Greciei va trimite în această seară o solicitare către Banca Centrală Europeană. Credem că există argumente solide pentru a crește plafonul ELA', respectiv ajutorul de urgență pentru băncile grecești care sunt închise de o săptămână și riscă să intre rapid în criză de lichidități, a declarat oficialul grec.

Mai multe articole despre:
Grecia referendum Grecia