MENIU

Declaraţia unui pilot: Oficialii ROMATSA erau "deranjaţi" de semnalul de alarmă emis de avion

<p>ACCIDENT AVIATIC. IMAGINI dramatice de la faţa locului</p>

Raportul privind accidentul aviatic din Apuseni menţionează că echipamentele de localizare pentru situaţii de urgenţă (ELT) nu au funcţionat pe frecvenţa prevăzută de Regulament, ci pe o alta, care nu permitea localizarea, iar Centrul de căutare Satelitară de la Moscova nu a comunicat niciun răspuns. Pilotul Valentin Ialomiţianu a declarat însă pentru Realitatea TV că frecvenţa era cea corectă, ba mai mult, că echipamentul ELT a funcţionat tot timpul, semnalul fiind recepţionat de ROMATSA.

Raportul privind accidentul aviatic din Apuseni menţionează că echipamentele de localizare pentru situaţii de urgenţă (ELT) nu au funcţionat pe frecvenţa prevăzută de Regulament, ci pe o alta, care nu permitea localizarea, iar Centrul de căutare Satelitară de la Moscova nu a comunicat niciun răspuns.

Raportul invocă Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unui accident de aviaţie civilă, aprobat prin HG NR. 741/2008, conform căruia alarmarea în caz de accident aviatic se face de către ROMATSA şi/sau de către Sistemul naţional pentru apeluri de urgenţă – 112. "Art.16 din acelaşi Regulament specifică faptul că, în baza alarmei primite, Centrul de coordonare – ROMATSA determină zona de căutare a aeronavei dispărute şi declanşează operaţiunile de căutare prin unităţile operative de căutare în a căror zonă de responsabilitate se presupune că ar fi avut loc accidentul (respectiv Unităţi operative ale Ministerului Afacerilor Interne şi unităţi operative ale Ministerului Apărării Naţionale)", arată documentul.

Raportul Guvernului: ROMATSA nu a luat măsurile necesare, nu a iniţiat căutarea

"În acest caz însă, echipamentele de locaţie pentru situaţii de urgenţă (ELT) ale aeronavei nu au funcţionat pe frecvenţa de 406 MHz, prevăzută de Regulament, ci numai pe cea de 121,5 MHz, care nu era aptă să permită localizarea. Au existat informaţii de la aeronave în zbor despre emisia staţiei ELT a aeronavei BN2 prăbuşite, dar nu a exista o informare de la Centrul COSPAS – SARSAT (Centrul de Căutare-Salvare Satelitară), prin Centrul de la Moscova (MCC). Fiind ulterior contactat, de către ROMATSA, (telefonic şi prin e-mail) Centrul de la Moscova nu a comunicat nici un răspuns", susţin autorii raportului.

În ceea ce priveşte semnalizările specifice ale aeronavelor aflate în avarie (date de echipamentele de locaţie pentru situaţii de urgenţă ELT), raportul precizează că acestea nu pot fi recepţionate de către STS, deoarece furnizarea acestor informaţii revine altor instituţii.

Pilotul Valentin Ialomiţianu contrazice raportul

Pilotul Valentin Ialomiţianu, care a zburat în urmă cu două săptămâni cu avionul prăbuşit luni, contrazice concluziile raportului Guvernului în privinţa frecvenţei pe care a emis echipamentul avionului - ELT.

"Acest sistem intră automat în funcţiune atunci când aterizează forţat o aeronavă şi este setat pe frecvenţa 121.5 MHz de căutare şi salvare la care răspunde ROMATSA. Mai are o altă frecvenţă pe care emite către satelit", a precizat Ialomiţianu la Realitatea TV.

Pilotul nu a putut explica de ce raportul Guvernului susţine că ROMATSA nu a recepţionat semnalul transmis de echipamentele avionului.

"Este frecvenţa oficială de căutare şi salvare a ROMATSA. Permitea localizarea. Ei probabil nu mai au aparatura. Cu aparatul în mână, mergând pe jos, puteau localiza avonul", a explicat Ialomiţianu.

Pilotul a mai spus că oficialii de la ROMATSA au dat telefon la Şcoala Superioară de Aviaţie pentru a cere dispecerului să oprească sistemul ELT, deoarece "îi deranjează".

"N-am inteles de ce a mai dat telefon la scoala sa spuna opriti ELT ca ne deranjeaza. Ăla functioneaza în continuare. Daca nu ar fi receptionat semanalele ar fi insemnat ca nu ii deranja. Din moment ce au dat telefon sa oprim inseamna ca il auzeau in casca si ii deranja", a spus Ialomiţianu.

"Eu nu ştiu ce proceduri au, dar probabil că aparatura era casată, scoasă din uz", a mai spus pilotul, care a adăugat că sistemul ELT a funcţionat şi după ce epava a fost găsită.