MENIU

Raluca Turcan: Peste 500.000 de cereri au fost depuse pentru ajutoarele de încălzire și suplimentul de energie

Ministrul Muncii, Raluca Turcan / Sursa foto: Facebook

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că peste 500.000 de cereri au fost depuse la primării pentru ajutoarele de încălzire în sezonul rece și pentru suplimentul de energie acordat pe tot parcursul anului, prin legea consumatorului vulnerabil.

„Peste 500.000 de cereri au fost depuse deja de către beneficiari la primării, pentru ajutoarele de încălzire în sezonul rece și pentru suplimentul de energie acordat pe tot parcursul anului, prin legea consumatorului vulnerabil. Persoanele singure cu venituri de până la 2053 lei și familiile cu venituri de până la 1.386 lei de persoană beneficiază de la 1 noiembrie de aceste două forme de sprijin, dacă se adresează primăriilor pentru a le solicita”, a scris Raluca Turcan, pe o rețea de socializare.

Ministrul Muncii a precizat că ea și alți colegi de-ai săi din minister și din Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială au discutat cu reprezentanții Asociației Orașelor din România, pentru a se asigura că legea va fi corect aplicată și la timp, spre beneficiul tuturor celor care se încadrează.

Raluca Turcan a mai susținut că persoanele care nu îndeplinesc condițiile de acordare a ajutorului de încălzire pe perioada iernii și care nu se încadrează în legea consumatorului vulnerabil beneficiază de compensarea facturilor la energie electrică (în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh) și gaze naturale (cel mult 33% din valoarea componentei prețul gazului natural din contract

„Reamintesc totodată că, tot de la 1 noiembrie, persoanele care nu îndeplinesc condițiile de acordare a ajutorului de încălzire pe perioada sezonului rece și a suplimentului de energie prevăzute de legea consumatorului vulnerabil beneficiază de compensarea facturilor la energie electrică (în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh) și gaze naturale (cel mult 33% din valoarea componentei prețul gazului natural din contract). O altă măsură de sprijin pentru a depăși perioada sezonului rece, deja în vigoare, este plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale pentru clienţii casnici”, a mai scris oficialul.

Mai multe articole despre:
Raluca Turcan ministrul muncii energie