MENIU

Raed Arafat: Coronavirusul nu are tratament şi poate suferi mutaţii. Măsurile preventive recomandate

Raed Arafat: Coronavirusul nu are tratament şi poate suferi mutaţii. Măsurile preventive recomandate

Infecţia cu coronavirus nu are tratament şi nici nu există un vaccin specific, tratamentul fiind simptomatic, a afirmat, duminică seara, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, el arătând că acest tip de virus poate suferi mutaţii.

"Coronavirsul nu are tratament. Şi nici nu există vaccin. Se tratează simptomatic. Dacă se agravează situaţia, se apelează la Terapie Intensivă. Se recomandă ca cei care au simptome să nu se trateze singuri, să nu ia antibiotice. Nu avem un vaccin pentru el. Când vom avea vaccin, se va putea reduce la maximum răspândirea lui. Nu ştim dacă nu se va schimba ca şi comportament şi ca impact. Pe parcurs, poate suferi mutaţii. Manifestaerea sau impactul poate fi mai serios", a spus Arafat, la un post TV.

Conform sursei citate, coronavirusul nu se manifestă ca o gripă obişnuită.

"Nu este sigur 100% că dacă v-aţi format imunitatea împotriva lui, să nu-l mai luaţi încă o dată. Fiind un virus nou, sunt multe studii în realizare. Noi ştim că se transmite pe calea aerului, dar sunt studii care verficiă dacă nu se transmite prin salivă sau altceva", a explicat Arafat. 

Mai multe articole despre:
raed arafat coronavirus