MENIU

Radu Țincu: Am ajuns la jumătate din mortalitatea maximă a Italiei din primul val. Criza sanitară nu poate fi gestionată în instabilitate politică

Spitalele, copleșite de pacienții Covid. Foto: Inquam / Octav Ganea

Radu Țincu a criticat reacția autorităților în fața crizei sanitare. Instabilitatea politică dezorientează populația, autoritățile locale și chiar și spitalele, spune acesta. ”Lumea în continuare crede că este o mascaradă, dar, în realitate, astăzi au murit 442 de români”, a trasmis medicul ATI de la Spitalul ”Floreasca.”

Medicul a explicat că singurul lucru care mai poate reduce acum presiunea imensă pe spitale este respectarea cu strictețe a măsurilor sanitare și un control mai strict.

”În principiu, la acest moment, cu o asemenea transmitere extrem de accelerată, cu o rată de incidență foarte ridicată, cu o rată de pozitivare a testelor foarte ridicată, e nevoie de o perioadă de două-trei săptămâni ca să putem recăpata controlul, dacă vom respecta regulile - și aici discutăm de respectarea lor în fapt, adică să purtăm mască de protecție, să evităm deplasările inutile, să ne distanțăm unii de ceilalți și să se respecte acest lucru. E foarte dificil dacă aceste măsuri sunt doar pe hârtie și nimeni în practică nu le supraveghează a fi respectate”, a spus Țincu marți seară, la un post TV. 

Medicul a subliniat că o criză sanitară de o asemenea amploare este greu de gestionat dacă în țară este instabilitate politică. 

”Sigur că toată criza politică nu face decât să dezorienteze, pe de o parte, populația și, pe de altă parte, chiar și autoritățile locale sau spitalele, care așteaptă să fie conduse de cineva în această strategie națională comună de combatere a pandemiei. Nu trebuie să ne uităm doar la acest moment al moțiunii de cenzură. Dacă ne uităm în acest an, am avut un ministru al Sănătății care a fost demis de primul-ministru, ulterior am avut un ministru al Sănătății care a plecat în aplauze pentru realizările de la Ministerul Sănătății și iată-ne acum cu un ministru demis prin moțiune de cenzură, deci este foarte dificil ca o criză sanitară să poată fi gestionată cu instabilitate politică”, a adăugat Țincu. 

Medicul de la ”Floreasca” a amintit însă că marți au murit 442 de români din cauza Covid-19, jumătate din nivelul maxim de mortalitate pe care îl atingea Italia în primul val al pandemiei

”În București, colegii din Terapie Intensivă au coborât în camerele de gardă, au fost date ventilatoare în camerele de gardă pentru a putea suplimenta numărul de aparate de ventilație mecanică. Lumea în continuare crede că spitalele sunt goale și că toată această prezentare publică este o mascaradă, dar, în realitate, astăzi au murit 442 de români, sunt jumătate din nivelul maxim de mortalitate pe care l-a atins Italia în primul val”, a mai spus Țincu.