MENIU

PSD insistă ca PNL să prezinte bugetul pe 2021. Grindeanu: Vor crește taxe și impozite și vor fi dați oameni afară!

PSD insistă ca PNL să prezinte bugetul pe 2021

Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a reiterat, joi, apelul adresat guvernului PNL de a prezenta proiectul de buget pe anul viitor pentru a demonsta că nu are în plan majorări de taxe și impozite, așa cum susțin sursele social-democraților. Apelul i-a fost adresat în principal ministrului de Finanțe, Florin Cîțu, după ce acesta a explicat că, potrivit legii finanțelor publice, bugetul în an electoral este prezentat de noul guvern, după alegeri. Pentru a clarifica acest subiect, social-democrații îl vor pe Orban în Parlament.

Grindeanu a precizat că, potrivit informațiilor obținute de către social-democrați, pe lângă majorări de taxe și impozite ar urma și un nou accord cu FMI. Acordul ”nu e neapărat un lucru rău”, dar cetățenii trebuie informați, susține Prim-vicepreședintele PSD.

”Facem un apel către Guvern de a pune - că se pare că n-au înţeles - în transparenţă publică, în transparentizare bugetul. (...) Am înţeles tactica domnului Cîţu de a se face că nu înţelege ce spunem. Nu am spus să-l trimită spre Parlament să fie votat şi aşa mai departe. Am spus că vrem să intre în procesul de transparentizare publică. Să se uite ce s-a întâmplat în 2016, pentru că informaţiile noastre sunt că vor creşte taxe şi impozite, că vor da oameni afară şi că vor face un acord cu FMI - nu neapărat e un lucru rău acest acord -, dar cred că românii trebuie să ştie despre ce e vorba. Aşa că nu vă faceţi că nu înţelegeţi, domnule Orban şi domnule Cîţu, vrem să respectaţi legea, să puneţi bugetul în transparenţă publică”, a spus Grindeanu, la sediul PSD.

Prim-vicepreședintele PSD a anunțat și că Orban va fi chemat în Parlament să dea explicații despre bugetul pe anul viitor.

”Probabil colegii mei de la Parlament au trimis deja invitaţia către primul-ministru, dacă nu, probabil o s-o trimită în zilele următoare. Noi ne-am dori să vină cât mai repede, dacă e posibil săptămâna viitoare. Cred că e o problemă extrem de importantă pentru români. (...) Cred că totuşi şi alte forţe politice îşi doresc transparenţă. Aşa că nu cred că o să fim neapărat singuri în acest demers legitim”, a adăugat Grindeanu. 

Citește și: ”Florin Cîțu acuză PSD de minciună și manipulare când cere guvernului să prezinte bugetul de anul viitor”