MENIU

PSD îi întoarce spatele lui Tăriceanu

<p>Viorica Dancila</p>

Decizia cu privire la prezidențiabilul Partidului Social Democrat a fost luată tacit de către președinții de filiale județene pe care premierul i-a vizitat în ultima perioadă, transmite Realitatea TV. 

Zarurile au fost aruncate, iar social democrații sunt pregătiți să vină cu un candidat propriu în lupta pentru fotoliul de la Cotroceni și îi întorc spatele lui Călin Popescu Tăriceanu. 

"Este foarte important ca organizațiile să susțină candidatul pentru că nu trebuie să avem județe care nu se implică, să nu avem județe care tratează cu superficialitate, de aceea am spus că e important ca candidatul pentru prezidențiale să aibă susținerea organizațiilor, pentru că pot să solicit un anumit procent pentru PSD. În localitățile în care am participat, mare majoitate și au dorit un candidat in interiorul partidului, dar acest aspect il vom definitiva tot mâine", a declarat Dăncilă la Alexandria. 

În tot acest timp, Guvernul merege la picnicul remanierii. Discuțiile despre schimbările din executiv au loc la o masă în cerc restrâns. Viorica Dăncilă vrea să scape la CEX-UL de mâine de Ana Birchall, Carmen Dan și Ecaterina Andronescu.

Dăncilă a mai anunțat că la CEx al PSD de luni vor fi făcute propuneri și pentru funcțiile de vicepremieri conduse interimar de Ana Birchall și Eugen Teodorovici.

„Categoric da. Dacă vom hotărî să facem această remaniere. Mai mult decât atât, știți foarte bine că avem două portofolii de vicepremier, pe care le avem cu interimat, și trebuie să facem numiri și pe acele două portofolii. Da, vom face mâine și pe aceste portofolii. Pe parteneriate strategice deja cele 45 de zile se apropie de final”, a declarat Viorica Dăncilă duminică, la Alexandria, întrebată dacă va discuta cu Klaus Iohannis după CEx-ul de luni.

 

Mai multe articole despre:
PSD Viorica Dăncilă