MENIU

PSD, ședință crucială la mare. Cine se bate pentru funcțiile de conducere din partid

Social-democrații se întâlnesc în week-end cu Viorica Dăncilă într-o ședință informală la mare, au declarat pentru HotNews.ro surse din conducerea PSD.

Liderii PSD urmează să stabilească strategia partidului în următoarea perioadă și vor negocia echipa care va fi alături de Viorica Dăncilă atât în Guvern, cât și la partid.

Potrivit surselor citate, pentru funcția de președinte executiv își doresc să intre în competiție Ecaterina Andronescu, Daniel Suciu, Titus Corlătean și Marian Oprișan, iar pentru postul de secretar general Felix Stroe, Robert Cazanciuc și Codrin Ștefănescu.

La ședința informală de la mare se va negocia și se vor stabili câștigătorii congresului din 29 iunie și cine va face parte din echipa cu care Viorica Dăncilă va intra în campania pentru prezidențiale.

"Marian Oprișan își dorește funcția de președinte executiv, iar Niculae Bădălău dorea postul de secretar general. Li s-a sugerat la ultimul Comitet Executiv să nu candideze pentru a nu afecta și mai tare imaginea partidului și așa făcută praf", au explicat sursele HotNews.ro.

Cu șanse mari pentru funcția de președinte executiv este dat Daniel Suciu. În funcție de negocierile și discuțiile de la mare, lui Daniel Suciu i s-ar putea oferi postul de președinte executiv în schimbul renunțării la funcția de ministru al Dezvoltării Regionale. Portofoliul este dorit de Marian Oprișan care intentionează să propună un nume la viitoarea remaniere.

Pentru secretar general, liderul PSD Constanța Felix Stroe pare a avea cea mai mare susținere dar lucrurile se pot modifica la ședința din weekend.

Mai multe articole despre:
PSD Viorica Dăncilă