MENIU

Incidente în Piața Victoriei. Violențe între jandarmi și protestatari VIDEO

Inquam Photos / Octav Ganea
<p>Protest cu violențe, vineri 10 august / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea</p>

Zeci de oameni s-au strâns deja încă de la primele ore ale dimineții. În jurul orei 13, au apărut primele incidente între protestatari și jandarmi, după ce Jandarmeria a început să pună garduri. 

Revolta în Piața Victoriei a început după ce jandarmii au început să pună garduri în jurul protestatarilor. 

UPDATE ORA 13.20: O persoană a fost condusă la secția de Poliție. 

„Pe Facebook se anunţă şi pentru astăzi proteste, însoţite, la fel, de mesaje care incită la violenţă. Pe parcursul zilei continuăm să îi avertizăm pe cei care participă la aceste proteste să fie receptivi la ceea ce le transmitem pentru că se expun unor riscuri. Vor apărea şi aceste persoane agresive care să încerce deturnarea manifestaţiei. Protestatarii paşnici să se delimiteze de cei violenţi, să facă un pas în spate pentru că şi aseara au fost folosiţi ca scut de protecţie de huliganii din spatele lor”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti a ţinut să le mulţumească „celor care au fost receptivi la mesajele jandarmilor, la avertizările făcute, că au înțeles rolul jandarmilor în stradă”.

"PSD-ALDE a arătat aseară că legitimitatea lor se impune prin violență asupra cetățenilor. Pentru că vrem să ne exprimăm liber, pentru că vrem să fim auziți și pentru că vrem să rămânem liberi, ne vedem din nou în Piața Victoriei. Nu ne intimidați, nu ne este frică, puterea suntem noi! Plecați până nu omorâți pe cineva!", scriu organizatorii, pe Facebook.

Reamintim că peste 110.000 de persoane au participat, vineri seara, în Piaţa Victoriei, la un miting al diasporei. Cel puţin 440 de persoane au ajuns la spital însă, după ce protestul a degenerat, existând mai multe episoade de îmbrânceli între manifestanţi şi forţele de ordine care au folosit în repetate rânduri gaze lacrimogene. Jandarmii au intervenit în forţă, începând cu ora 23:00, când au primit ordin să evacueze Piaţa Victoriei.

INCIDENTE grave la Mitingul Diasporei. Piața Victoriei, evacuată cu forța. Sute de oameni, răniți

Mai multe articole despre:
protest protest diaspora protest victoriei