MENIU

A treia zi de proteste în Bucureşti: 100.000 de români au ieşit, joi, în Piaţa Victoriei

Protest Bucureşti Piaţa Victoriei
Protest Guvern  

A treia zi de PROTEST în Bucureşti, după adoptarea ordonanţei pentru modificarea Codului Penal. Şi joi seară, românii au venit în număr mare în stradă, nivelul maxim al protestariilor fiind înregistrat puţin înainte de ora 23:00: 100.000 de oameni.

Aproape 100.000 de oameni au protestet şi joi seara în Piaţa Victoriei din Bucureşti, în urma adoptării de cabinetul Grindeanu a ordonanţei privind modificarea Codului Penal şi a legii privind graţierea. Oamenii au protestat paşnic, neînregistrându-se niciun incident. 

Oamenii au cântat "Deşteaptă-te române" şi au scandat mesaje anti Guvern şi împotriva liderului PDS, Liviu Dragnea: "Liviu Dragnea îţi dorim, îţi dorim tot neamu'/ Să te duci la puşcărie cu Sorin Grindeanu", Mâine dimineaţă radem o mustaţă", "Jandarmii sunt cu noi" ,"Dragnea, nu uita, aşteptăm şi cartea ta", "Dragnea, nu fii trist, la Jilava au dentist"şi "Zi de zi aici vom fi".

Bucureştenii nu s-au speriat de incidentele de miercuri seara şi au afirmat că vor continua să vină în Piaţa Victoriei şi zilele următoare. "Nu ne-am pierdut speranţa, de asta suntem aici. Nu ne-am speriat ieri, am văzut că jandarmii au izolat rapid incidentul de ieri seară", a precizat un protestatar, la Realitatea TV.

"Sunt aici, nu mă lasă conţiinţă să merg acasă. Luptăm impotriva minciunii", a precizat o altă persoană.

Mai jos, Reaitatea.net vă prezintă livetext-ul protestelor de joi seara:

Oamenii încep încet, încet să părăsească Piaţa Victoriei, începând cu ora 23:20.

Punctul culminant al manifestaţiei a fost în jurul orei 11:00, când în jur de 100.000 de oameni au protestat.

Jandarmii au depistat în zona bulevardului Iancu de Hunedoara două persoane care aveau asupra lor materiale pirotehnice, a anunțat, pentru Agerpres, Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

Şapte persoane au fost reţinute retinute pt 24 de ore de Parchetul de pe langa Jud Sectorului 1, după violenţele de miercuri seară. Acuzaţiile sunt: ultraj, tulburarea linistii si ordinii publice, port si folosirea de obiecte periculoase. O parte vor fi dusi maine la mandat, la Jud Sect 1. - inca o persoana, aceleasi acuzatii, nu are masura preventiva. Toti 8 sunt dintre cei care au manifestat violente Audierile sunt inca in desfasurare, numarul se mai poate schimba, anunţă Realitatea Tv. 

Dispozitivele de jandarmi au fost suplimentate, în jurul orei 22:40, în apropiere de sediul Guvernului, în zona Bulevardului Iancu de Hunedoara, forţele de ordine fiind pregătite de intervenţie, potrivit news.ro.

Circa 40 de jandarmi s-au grupat, la ora transmiterii acestei ştiri, în zona Bulevardului Iancu de Hunedoara, pregătiţi de intervenţie, cu căştile pe cap. Un reprezentant al jandarmilor, aflat în Piaţa Victoriei, a declarat au fost reţinute, până la această oră, cinci-şase persoane care aveau asupra lor materiale pirotehnice. Majoritatea celor reţinuţi au fost descoperiţi cu ajutorul manifestanţilor din Piaţă, a precizat sursa citată.

În piaţă se scandează: "Liviu Dragnea îţi dorim, îţi dorim tot neamu'/ Să te duci la puşcărie cu Sorin Grindeanu". 

Sunt tot felul de mesaje pe pancarte, unele dintre ele ironice şi tranşante.

La ora 22.00 erau 90 000 de oameni în stradă. Oamenii au cântat "Deşteaptă-te române", la unison, în Piaţa Victoriei. Jandarmeria a ridicat câţiva agitatori din mulţime. 

La ora 21:45 Numărul celor care protestează a crescut simţitor: 80.000 de oameni sunt acum în Piaţa Guvernului. 

Dinspre ieșirile de metrou din apropierea Pieței Victoriei continuă să vină grupuri de protestatari.

Oamenii scandează: "Mâine dimineaţă radem o mustaţă", "Jandarmii sunt cu noi", "Javra cu mustaţă ne-a furat pe faţă" şi "Dragnea mincinosul".

50.000 de oameni protestează, în jurul orei 21:00, în faţa Guvernului. 

Oamenii nu s-au speriat de incidentele de miercuri seara şi spun că vor continua să vină în Piaţa Victoriei şi zilele următoare. "Nu ne-am pierdut speranţa, de asta suntem aici. Nu ne-am speriat ieri, am văzut că jandarmii au izolat rapid incidentul de ieri seară", a precizat un protestatar, la Realitatea TV. 

"Sunt aici, nu mă lasă conţiinţă să merg acasă. Luptăm impotriva minciunii", a precizat o altă persoană.

Un grup de protestatari i-a cântat "La mulţi ani" unui jandarm care-şi sărbătorește ziua în dispozitiv, în Piața Victoriei.

La ora 20:20, Piaţa Victorie este plină: 40.000 de oameni scandează: "Când sorele apune, Dragnea face spume!", "Mai bine corporatişti decât PSD-işti!", "PSD, de oameni şi de DNA să te temi!", "Vrem abrograre/ Nu e întrebare".

Protestarii scandează: "Abrogaţi şi demisionaţi!","Dragnea, nu uita, aşteptăm şi cartea ta",  "Dragnea pentru noi este Ceauşescu doi", "Dragnea, nu fii trist, la Jilava au dentist", "Zi de zi aici vom fi", "Dragnea mincinosul". Demonstranţii continuă să vină în Piaţă.

Jandarmii sunt şi astăzi îmbrăcaţi în ehipamentul de stradă, nu în ce de intervenţie.

Foarte mulţi oameni au adus flori pe care le-au dat jandarmilor, care la rândul lor le-au dat doamnelor de pe Ambulanţă sau femeilor care protestează în piaţă.

Circulația în fața Guvernului a fost întreruptă, Protestatarii continuă să vină în număr mare în Piața Victoriei.

Protestar: Credeai că azi nu vin? Mi-am luat concediu fraiere!".

Protestul se desfășoară pașnic iar câteva persoane împart ceai cald celor prezenți, inclusiv jandarmilor care asigură paza Guvernului.

Se scandează în continuare sloganuri antiguvernamentale și împotriva ordonanțelor de modificare a Codurilor penale și se flutură steaguri tricolore.

Numărul protestarilor a ajuns la 30.000, la ora 19:30. Oamenii continuă să vină în Piaţa Guvernului. 

Un bărbat a fost ridicat de Jandarmi, în Piaţa Victoriei, după ce s-au găsit asupra lui materiale pirotehnice, anunţă Realitatea TV. 

Valuri, valuri de oameni ies de la metrou: la ora 19:10, numărul protestarilor se apropie de 10.000.

În jurul orei 18:50, numărul protestarilor a crescut considerabil: 4000 de oameni scandează "Hoţii!". 

În plus, este aglomeraţie mare la metrou. 

Numărul oamenilor prezenţi la protest începe să crească, în jur de 1000 de oameni manifestând în Piaţa Victoriei, în jurul orei 18:30.

Organizatorii protestului îi îndeamnă oameni să nu afișeze un comportament agresiv, să nu strige sloganuri obscene, să fie calmi, dar și să înregistreze cu telefonul orice comportament abuziv sau violent din cadrul protestului.

Până în acest moment, peste 5.300 de persoane au confirmat deja prezența la protest și alte peste 2.600 de români și-au anunțat intenția de a fi prezente în la protestul din Piața Victoriei joi seară.

Florin Iordache, ministrul Justiţiei: Nu îmi dau nicio demisie!

Protestul organizat în această seară, în Piaţa Victoriei, poartă numele “Retrageți ordonanța! Retrageți proiectul de lege pentru grațiere!”.

Totodată, un alt protest de amploare este anunțat pentru ziua de duminică, 5 februarie. Până în acest moment, peste 13.000 de români au anunțat că vor protesta în weekend împotriva ordonanței de urgență privind modificarea Codurilor penale.

Liviu Dragnea, primele declaraţii după protest: Iohannis, autorul moral al violenţelor de azi-noapte

Marți seara, peste 200.000 de persoane au protestat în toată țara față de ordonanța de urgență adoptată de Guvern în miez de noapte. Protestele din București, însă, s-au încheiat violent, după ce un grup de ultrași au încercat să "spargă" demonstrațiile.

Protest imens și pașnic la București, miercuri seara, sfârșit cu incidente: 8 răniţi. 20 de ultraşi, reţinuţi

Ordonanța de urgență privind modificarea Codului penal și Codului de procedură penală a fost publicată în Monitorul Oficial în noaptea de marți spre miercuri.

În textul ordonanței de urgență se prevede, referitor la abuzul în serviciu, că răspunderea penală intervine doar în cazul unei pagube materiale de peste 200.000 de lei.

"Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, îndeplinește un act prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență a Guvernului sau nu îndeplinește un act prevăzut de dispozițiile exprese dintr-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență a Guvernului și prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 de lei ori o vătămare gravă, certă și efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevăzute și garantate de legile în vigoare, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă", se arată în documentul citat.

Ordonanța de urgență mai prevede că aceste dispoziții nu se aplică "în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative".

Referitor la infracțiunea de favorizare a făptuitorului, actul normativ stabilește că aceasta nu se pedepsește dacă este săvârșită "de un membru al familiei sau afin până la gradul II", dar nici "în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative".

Prin ordonanța de urgență este abrogat articolul 298 din Codul penal, care sancționa infracțiunea de neglijență în serviciu.

Este modificat, totodată, primul alineat al articolului 301 din Codul penal referitor la conflictul de interese, fiind exclusă răspunderea penală dacă beneficiarii infracțiunii sunt "persoanele cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură". În noua formă, alineatul prevede că "fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, foloase patrimoniale pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică".

În text se precizează că modificările aduse Codului penal intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Guvernul a adoptat, în ședința de marți, o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală.