MENIU

PROTEST în CAPITALĂ faţă de EUTANASIEREA câinilor fără stăpân

Aproximativ 300 de persoane protestează, sâmbătă, în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de eutanasierea câinilor fără stăpân, la manifestaţie fiind prezenţi reprezentanţi ai mai multor organizaţii de protecţia animalelor, inclusiv din alte oraşe din ţară, dar şi cetăţeni străini.

Oamenii s-au adunat în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului, cu pancarte cu mesaje împotriva eutanasierii, dar şi cu candele aprinse. Unii dintre ei au venit şi cu animalele de companie în lesă, atât căţei de rasă, cât şi comunitari care au fost adoptaţi.

La manifestaţie sunt prezenţi membri ai unor ONG-uri din Râmnicu Vîlcea, Piteşti, Ploieşti şi Cluj - Napoca, precum şi cetăţeni străini.

Pe pancartele lor se pot vedea mesaje precum "Europe against killing of Romanian Stray Dogs" (Europa este împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân din România), "Stop crimei, vrem sterilizarea şi ciparea tuturor cîinilor cu stăpân şi pedepsirea abandonului", "Viaţa în adăpost nu este viaţă", "Adăposturile primăriei sunt lagăre de exterminare" şi "Adoptă şi tu un câine".

Oamenii spun că fac un apel pentru adopţia în masă şi sterilizarea câinilor fără stăpân şi scandează "Unţi salvăm, viaţa apărăm", "Vrem soluţii, nu masacru" şi "Dacă suntem laşi, nu scăpăm de ucigaşi".

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) din cadrul Primăriei Capitalei anunţa, în 20 februarie, că au fost eutanasiaţi 187 de câini din adăposturi, după 100 de zile în care aceştia n-au fost revendicaţi sau adoptaţi.

"Gândiţi-vă că am avut săptămâna trecută 35 - 40 de adopţii şi zile în care nu a fost adoptat niciun câine, în raport cu un minim de 90 de câini pe care autoritatea îi prinde într-o zi", a spus atunci Răzvan Băncescu, coordonatorul de proiect al ASPA.

Şi alte municipalităţi din ţară au anunţat începerea sau intenţia de a începe eutanasierea câinilor din adăposturi care nu sunt revendicaţi sau adoptaţi în termenul legal de 14 zile lucrătoare.

Legea nr. 258/2013, adoptată de Camera Deputaţilor în 10 septembrie 2013, stabileşte, printre altele, posibilitatea eutanasierii câinilor din adăposturile publice, dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, după un termen de 14 zile lucrătoare.

"La expirarea acestui termen, câinii nerevendicaţi sau neadoptaţi vor fi eutanasiaţi, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar, în termenul stabilit prin această decizie. Termenul va fi stabilit avându-se în vedere capacităţile de cazare şi disponibilităţile bugetare. Acest termen poate fi modificat motivat", potrivit Legii nr. 258/2013.

Câinii fără stăpân prinşi şi duşi în adăposturile publice pot fi revendicaţi, în cazul în care au fost pierduţi de stăpân, adoptaţi direct sau la distanţă. Adopţia la distanţă presupune menţinerea câinelui în adăpost pe cheltuiala adoptatorului.