MENIU

Proiect: tinerii pot primi 20.000 de euro şi teren gratis de la stat

<p>Diaspora start-up: Bani pentru afaceri</p>

Apar tot mai multe iniţiative legislative filantropice în Parlament pe măsură ce se apropie campania electorală.

Statul român sprijină accesul tinerilor la o locuinţă proprietate personală prin acordarea unui teren de cel mult 500 de metri pătraţi în intravilanul localităţilor şi prin acordarea unei subvenţii de maximum 20.000 de euro pentru acoperirea parţială a costurilor construcţiei, se arată într-o propunere legislativă a deputatului PSD Florin Gheorghe, depusă la Senat.

Subvenţia de la bugetul de stat este în valoare de 35% din valoarea locuinţei construite şi nu poate depăşi echivalentul în lei a 20.000 de euro,scrie Economica.net. Fondurile aferente subvenţiei se asigură de la bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor - Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Potrivit actului normativ, de facilităţile acordate beneficiază tinerii, dar şi persoanele care doresc să îşi stabilească domiciliul în localităţile în care lucrează, aflate în mediul rural sau în oraşe sub 10.000 de locuitori.

'Nu pot solicita acest sprijin persoanele care deţin o locuinţă proprietate personală, au înstrăinat în ultimii 5 ani o proprietate imobiliară cu destinaţia de locuinţă, deţin active financiare sau de altă natură cu o valoare mai mare de 20.000 de lei', se mai arată în proiect.