MENIU

Proiect. Fond de solidaritate pentru consumatorii de energie vulnerabili

Deputatul ALDE, Toma Petcu, a declarat că, printre multe alte subiecte, în coaliție s-a discutat astăzi și un proiect ce prevede crearea unui fond de solidaritate pentru consumatorii vulnerabili. 

Deputatul ALDE Toma Petcu, fost ministru al Energiei, a declarat miercuri că în coaliţia de guvernare s-a discutat varianta înfiinţării unui fond de solidaritate pentru consumatorii de energie vulnerabili, care să fie alimentat din contribuţia producătorilor, distribuitorilor şi furnizorilor de energie.

"Deocamdată, rămâne plafonat gazul cu 68 (lei pe MWh - n.r.) pentru toţi consumatorii şi, de asemenea, reglementat preţul la energie pentru toţi consumatorii. Dar pentru ca să fim cât mai aproape de adevăr, urmează să analizăm ce variante avem: fie mergem pe ceea ce trebuie să se întâmple la Ministerul Muncii şi să se definească consumatorul vulnerabil şi prin lege avem clar mecanismul prin care poate fi sprijinit, fie creăm un fond, aşa cum s-a mai întâmplat, vă aduceţi aminte, prin 2007-2008, un fond prin care toţi aceşti mari producători şi furnizori de energie au venit şi au contribuit astfel încât să reuşim să avem sumele necesare pentru a acoperi", a afirmat Petcu la Parlament.

El a adăugat că trebuie definită noţiunea de ''consumator vulnerabil''.

"Trebuie să stabilim ce înseamnă consumator vulnerabil, care este plafonul pe familie, pe fiecare membru al familiei, sunt detalii care durează destul de mult, dar sunt în analiza noastră şi avem calcul la ambele variante, fie să reuşim identificarea acestui consumator vulnerabil, fie să creăm o nouă variantă, cea cu un fond în care să fie susţinuţi, subvenţionaţi, dacă doriţi, aceşti consumatori vulnerabili, după ce sunt identificaţi", a mai spus Petcu. 

Mai multe articole despre:
PSD proiect ALDE consumatori vulnerabili