MENIU

Programul Rabla 2015. Care este ultima zi de înscriere

Luni este ultima zi în care persoanele fizice, cele juridice şi instituţiile publice se mai pot înscrie în programul Rabla 2015.

Anul acesta, pentru persoanele fizice, bugetul a fost suplimentat cu încă 2 mii de tichete, peste cele 20 de mii iniţiale, în timp ce pentru firme şi instituţii publice au fost rezervate aproximativ 4000 de tichete.

Persoanele juridice trebuie să depună un dosar la AFM pentru a beneficia de program, în timp ce personele fizice se înscriu direct la dealer-ul auto dorit, iar tichetele sunt alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de Administraţia Fondului de Mediu.

Cumpărătorii care aleg o maşină ecologică pot beneficia şi de ecobonusuri suplimentare, în funcţie de modelul ales. La achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 de grame pe kilometru, în regim de funcţionare mixt, potrivit menţiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou, ecobonusul este în valoare de 750 de lei.

Pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid conven-ţionale), ecobonusul este de 1.500 de lei, iar pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid (cu tehnologii avansate de tip plug-in), ecobonusul este de 2.500 de lei. Pot fi cumulate maximum două ecobonusuri, dar numai între ecobonusul de 750 de lei şi unul din bonusurile de 1.500 sau 2.500 de lei.