MENIU

Prognoza meteo pe trei zile: Vreme caldă cu ploi slabe

Astăzi vremea va fi în continuare caldă în regiunile intracarpatice, unde cerul va fi parțial noros și doar pe arii restrânse va ploua slab, mai ales la munte.

În sudul și estul teritoriului regimul termic va fi apropiat de normalul perioadei, înnorările vor persista, iar local și temporar va ploua în general slab, dar și sub formă de aversă. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări, îndeosebi în Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 13 și 23 de grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

În Bucureşti, dimineaţa 7...8 grade. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua, iar vântul va sufla moderat, cu ușoare intensificări în timpul zilei. În jur de 16 grade maxima la amiază.

Mâine vremea va fi ușor instabilă. Cerul va avea înnorări și va ploua în sud-vestul și sudul țării și local în restul teritoriului. Ploile vor fi și sub formă de aversă și se vor semnala descărcări electrice, mai ales în zonele de deal și munte. Izolat se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 15 l/mp. Vântul va avea ușoare intensificări în regiunile sudice. Temperaturile maxime, în continuare mai ridicate decât normele perioadei în regiunile intracarpatice, se vor încadra, în general, între 13 grade la Constanta și 22 de grade la Timisoara si Oradea.

În Capitală, cerul va avea înnorări și temporar va ploua, posibil și sub formă de aversă. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul zilei. Dimineaţa, 8...9 grade si la amiază, în jur de 15 grade.

Miercuri vremea se va menține ușor instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și va ploua în cea mai mare parte a țării. Ploile vor fi mai ales sub formă de aversă și izolat pot fi însoțite de descărcări electrice. Pe arii restrânse cantitățile de apă pot fi mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în nord-est. Temperaturile maxime se vor situa între 12 și 21 de grade, ușor mai coborâte în nordul Moldovei.

În Bucureşti, cerul va avea înnorări și temporar va ploua. 8-9 grade dimineaţa şi 16-17 grade la amiază. 

Mai multe articole despre:
meteo vreme prognoză meteo