MENIU

Prognoza meteo a fost revizuită. SCHIMBĂRI DRAMATICE ale vremii: când vine VISCOLUL

Prognoza meteo a fost revizuită. SCHIMBĂRI DRAMATICE ale vremii: când vine VISCOLUL

După un scurt episod de ușoară încălzire, vremea schimbă foaia! Află, din materialul următor, cum va fi vremea până pe 11 februarie 2019.

Vremea trece dintr-o extremă în alta! Potrivit directorului executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, în ianuarie ne putem aştepta la orice din partea vremii.

"Luna ianuarie este cea mai rece din calendar, deci ne putem imagina, cel puţin până în acest moment, că trebuie să ne aşteptăm ca temperatura medie să fie sub zero grade în cea mai mare parte a ţării, precipitaţiile să fie foarte puţine pe partea de est şi centru a teritoriului şi ceva mai multe pe vest şi sud-vest. Este luna cu recorduri de temperaturi minime, chiar dacă acestea s-au înregistrat foarte de demult, în 1942. Este o lună cu precipitaţii foarte reduse, cel puţin pe jumătatea de est a teritorului. Statistica ne arată că luna ianuarie are două viscole, luna februarie tot două viscole şi trebuie să fim atenţi şi la statistica de viscole din martie. De asemenea, să nu uităm că anul trecut am avut un viscol de proporţii şi în luna aprilie... Să lăsăm deschisă posibilitatea ca iarna să nu se încheie pe 28 februarie", a menţionat specialistul, la un post TV.

Săptămâna 21.01.2019 – 28.01.2019

Temperaturile medii se vor situa ușor peste cele normale pentru această perioadă local în sudul și sud-estul țării și ușor sub mediile climatologice ale intervalului în regiunile nordice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea sudică a teritoriului.

Săptămâna 28.01.2019 – 04.02.2019

Temperatura medie a aerului va avea valori în general peste normele climatologice specifice acestui interval, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare local în jumătatea sudică a teritoriului și în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în rest.

Săptămâna 04.02.2019 – 11.02.2019

Temperatura medie a aerului va avea valori în general mai ridicate decât cele specifice acestui interval, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi în general excedentar, dar mai ales în regiunile extracarpatice.

Mai multe articole despre:
meteo prognoză meteo