MENIU

Profitul Transgaz în creștere în primele nouă luni ale anului

Transportatorul național de gaze Transgaz a raportat în perioada ianuarie - septembrie un profit net de 433.5 milioane de lei. Astfel, profitul este mai mare cu 21% față de aceeași perioadă a anului trecut, de 358.46 milioane de lei.

Veniturile din activitatea de exploatare înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii conform cu IFRIC12 au cresc cu 5% faţă de realizările din ianuarie-septembrie 2016, la 1,3 miliarde lei, scrie Adevărul.

Totodată, cantitatea de gaze tranposetată a crescut cu 14%, la 9.21 milioane de metri cubi.

La 30 septembrie, volumul creanţelor restante a fost de 306,9 milioane lei, cu 56,49 milioane lei mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, când se ridica la 250,41 milioane lei. La sfârşitul lunii septembrie, societatea nu înregistrează plăţi restante.

Transgaz a vărsat la bugetul de stat, la finalul primelor nouă luni, suma de 536,7 milioane lei (TVA, redevenţa petrolieră, impozit pe profit, impozit pe monopolul natural, impozit pe venituri din salarii).

De asemenea, Transgaz a achitat bugetelor locale, fondurilor speciale şi asigurărilor sociale suma de 102,18 milioane lei.


Mai multe articole despre:
buget gaze creştere profit Transgaz transportator