Profesorii ies în stradă săptămâna viitoare împotriva austerității lui Bolojan. Sindicatele din Educație s-au unit să-și facă dreptate
Urmează proteste masive din cauza austerității impuse de Guvernul Bolojan. Miercuri profesorii își vor striga nemulțumirile în fața Executivului în Piața Victoriei, iar dacă după acest protest statul nu va face nimic pentru problemele lor, atunci spun că vor declanșa grevă generală exact în perioada examenelor. In paralel, și cei din administrație și poliție spun că vor ieși în stradă.
Săptămâna viitoare, pe 4 februarie, de la ora 12 până la 13:30 de minute, toate sindicatele din educație se unesc și vor ieși în stradă, în Piața Victoriei, în fața Guvernului, pentru a striga nemulțumirile legate de măsurile luate de Guvernul Bolojan.
Profesorii spun că dacă după acest protest nu se vor face auziți, iar problemele lor nu vor fi redolvate, atunci vor declanșa și o grevă generală exact în perioada examenelor.
După profesori, în stradă și-au anunțat prezența și cei din administrație din cauza tăierilor salariale și nu în ultimul rând, cele patru confederații sindicale ale civililor, polițiștilor și rezerviștilor au spus și ei că își vor striga nemulțumirile în fața Parlamentului și în caz contrar, dacă nu se va rezolva nimic, la fel vor declanșa o grevă generală. Spun aceștia că până acum toate măsurile luate de Guvernul Bolojan au fost împotriva românilor.