Profesorii, gata să iasă în stradă! Nicușor Dan și acoliții, amenințați de cea mai mare GREVĂ care poate paraliza țara
La doar câteva ore de la negocierile pe care sindicaliștii le-au avut la Palatul Cotroceni, se anunță cea mai mare grevă a profesorilor. Întreaga manifetsație ar putea fi mai mare decât cea din 2023 față de regimul Iohannis, când zeci de mii de profesori au ieșit în stradă.
Sindicatele din Educație, reunite în Federația Spiru Haret, amenință cu o nouă grevă generală a cadrelor didactice de amplitudinea sau chiar mai mare decât cea din anul 2023, dacă nu va exista o reacție din partea clasei politice la măsurile care au fost vehiculate până acum pentru contracararea crizei economice.
Este anunțul făcute de Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din educație Spiru Haret, care a declarat după ce au existat aceste discuții cu Nicușor Dan de la Palatul Cotroceni.
Mai mult decât atât, Marius Nistor a spus că i-a transmis lui Nicușor Dan că în sistemul Educațional oamenii sunt nemulțumiți și că "sunt pregătiți de acțiuni de protest în contextul unor promisiuni care au fost antamate de fostele guvernări, promisiuni care nu au fost duse în integralitate la final și, totodată, pe baza unor informații legate de o posibilă creștere a normei didactice".