MENIU

Profesorii, din nou în stradă. Cât mai durează protestele?

Profesorii, din nou în stradă

Profesorii sunt din nou în stradă, pentru a douăsprezecea zi de protest. Dascălii sunt deciși să boicoteze prima zi de școală, asta după ce întâlnirea cu Ilie Bolojan și ministrul Educației de săptămâna trecută le-a lăsat un gust amar, spun sindicaliștii. 

Dascălii din toată țara s-au strâns, luni dimineață, din nou în fața Ministerului Educației unde, timp de două ore, își strigă nemulțumirile în fața instituției.

Este deja a douăsprezecea zi în care dascălii ies în stradă din cauza măsurilor de austeritate.

Sindicaliștii sunt de părere că noile prevederi duc la scăderea veniturilor, dar și la pierderea locurilor de muncă, motiv pentru care iau în calcul și o grevă generală în toamnă, cu atât mai mult cu cât discuțiile cu premierul României și cu ministrul Educației au eșuat. Drept urmare, aceștia au anunțat că vor începe prima zi de școală în stradă, cu un protest uriaș la care vor participa este 30.000 de profesori.