MENIU

Profesor de matematică din Gorj, anchetat după ce a agresat sexual o elevă pe care o medita

Sursa foto: Pixabay

Un profesor de matematică din Gorj este anchetat de poliție după ce a agresat sexual o elevă de clasa a opta pe care o medita. Dascălul este vizat de două anchete: una penală și una administrativă, dar continuă să predea. Oficialii școlii și ai Inspectoratului Școlar Județean au transmis că nu pot lua nicio măsură până la finalizarea anchetei. 

Luni de zile, eleva, pe atunci în vârstă de 13 ani, nu a spus nimănui despre calvarul prin care trece. În cele din urmă a început să discute pe un grup pe Facebook destinat victimelor abuzurilor. Într-un final, fata și-a făcut curaj și i-a povestit și mamei ei, care predă la aceeași școală.

Eleva de 14 ani a detaliat trauma pe care a trăit-o la meditații. Aceasta a spus că profesorul a pupat-o pe gură și că i-a băgat mâna pe sub bluză în repetate rânduri.

Mama copilei a depus mai multe plângeri împotriva dascălului la diverse instituții ale statului, iar poliția a deschis un un dosar de corupere sexuală a minorilor.

Și școala a început o anchetă, dar pentru că poliția face o cercetare penală, activitatea comisiei este blocată. Până la finalizarea cercetării, profesorul nu poate fi îndepărtat de la catedră.

Conducerea școlii a decis totuși să îl mute pe profesor de la clasa elevei agresate.

După apariția cazului, și alte tinere care au învățat la aceeași școală și-au făcut curaj și au spus pe rețelele sociale că și cu ele profesorul de matematică avea un comportament nepotrivit. 

Mai multe articole despre:
profesor anchetat gorj eleva agresata sexual