MENIU

Producţie record de cartofi, după cererile fabricilor de chipsuri. De 20 de ani nu a mai fost aşa

Cum să faci chipsuri de cartofi sănătoase, la tine acasă

Fabricile de chipsuri au nevoie de cartofi, astfel că recoltarea din Harghita a început mai devreme. Asemenea producţie la un hectar nu a mai fost de 20 de ani, spun specialiştii.

Recoltarea cartofilor a început mai repede cu 10 zile în judeţul Harghita, după ce legumele au ajuns la maturitate şi au fost numeroase solicitări din partea fabricilor de chipsuri din Bucureşti şi Braşov, care au nevoie de materie primă, notează Mediafax.

Directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului (DAJ) Harghita, inginer Török Eugen, a declarat, marţi, că unul dintre motivele pentru care recoltarea cartofilor a început mai repede a fost că au venit solicitări din partea fabricilor de chipsuri, care au nevoie de aceste legume.

În alţi ani recoltarea începea în 25 august, iar în acest an a început cu 10 zile mai repede. Cartofii erau potriviţi pentru recoltare. Producţia este bună, mai ales în zona Ciucului, ceva mai slabă în zona Gheorgheni, unde a plouat mai puţin. În judeţ e o producţie bună, în jur de 26 de tone la ora actuală şi doar 200 de hectare agricole avem recoltate din 8.250, în total”, a spus Török Eugen. 

Mai multe articole despre:
cartofi chipsuri cartofi producţie