MENIU

Procurorul care apare în înregistrările fostului deputat PSD Vlad Cosma, suspendat din funcție

Fostul procuror Mircea Negulescu, zis Portocală, primul interviu după excluderea sa din magistratură
Noi înregistrări explozive! Discuţie incredibilă între Vlad Cosma şi procurorul Negulescu

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis marţi suspendarea din funcţie a procurorului Mircea Negulescu, până la soluţionarea recursului formulat de anchetator împotriva deciziei de excludere din magistratură, hotărâre pronunţată de acelaşi for. 

Pe 30 ianuarie, Secţia pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a decis excluderea din magistratură a lui Mircea Negulescu. Decizia nu a fost definitivă, fiind contestată de procuror la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe 4 mai 2017, Inspecţia Judiciară anunţa, în urma exercitării acţiunii disciplinare faţă de Mircea Negulescu, că magistratul a adoptat un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate într-un birou din sediul unităţii de Parchet.

Într-o altă acţiune disciplinară, Inspecţia Judiciară a decis, pe 21 martie 2017, că procurorul Mircea Negulescu a comis o abatere disciplinară, în sensul că nu s-a abţinut în cursul instrumentării unui dosar penal, deşi se afla în relaţii apropiate şi de durată cu unii dintre subiecţii procesuali.