MENIU

Procurorii DNA au descins la sediul Serviciului Omoruri al Poliției Capitalei, în legătură cu scandalul clanurilor interlope

Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei, vizat de o anchetă a DNA

Procurorii DNA fac verificări la Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, într-un dosar de corupție, potrivit Realitatea Plus. În urma unor percheziții ample, procurorii au ridicat, joi, dosare, calculatoare și stick-uri, iar ancheta are legătură, printre altele, cu modul în care informațiile despre întâlnirea fostului șef al Poliției Române, chestorul Liviu Vasilescu, cu lideri interlopi, au ajuns în presă. Pe fondul presiunii publice și a semnalului venit direct de la președintele Klaus Iohannis, Vasilescu a fost nevoit să demisioneze. 

Răzbunări de tip mafiot chiar în interiorul Poliției Române!

Potrivit Realitatea Plus, procurorii DNA au fost chemați să investigheze suspiciuni de corupție în interiorul instituției chiar de șefii Poliției.

Una dintre suspiciuni vizează mai mulți polițiști din cadrul Serviciului Omoruri, care ar fi primit ilegal sporuri pentru timpul petrecut lângă cadavre. În plus, aceștia susțineau că nu avem dosare cu autor necunoscut, deși ar fi vorba despre zeci de astfel de cazuri. 

O altă acuzație se referă la scandalul în care a fost implicat fostul șef al Poliției Liviu Vasilescu. Imaginile de la întâlnirea avută de acesta cu membri ai clanului Duduianu ar fi fost ridicate ilegal de patru ofițeri, fără mandat, care ulterior le-au șters din calculator, susțin surse Realitatea Plus. Modul în care au ajuns în presă nu este cunoscut deocamdată, dar există suspiciuni că ar fi fost trimise de Radu Gavriș, fostul adjunct al Poliției Române

Reamintim că, pe 1 septembrie, chestorul Vasilescu l-a detașat pe comisarul Gavriș de la șefia Biroului Omoruri din Poliția Capitale la IPJ Harghita, pe o perioadă de șase luni.

 

Mai multe articole despre:
dna omoruri coruptie dosar