Probleme pentru soldații din armata Norvegiei. Aceștia se confruntă cu o criză de stocuri din cauza… lenjeriei intime și a șosetelor
Recruții din Norvegia vor trebui să predea, la finalul stagiului militar, cele mai intime obiecte din echipamentul lor, inclusiv șosetele, chiloții și, în cazul femeilor, sutienele, din cauza fluxurilor de aprovizionare serios afectate de pandemia de COVID-19, relatează vineri agenția France Presse, citată de Agerpres.
Până acum, soldaţii în termen demobilizaţi plecau din garnizoanele lor cu lenjeria intimă care le fusese repartizată în timpul serviciului militar.
Apărând frontiera de nord a NATO și învecinându-se cu Rusia, Norvegia cheamă în fiecare an aproximativ 8.000 de tineri, bărbați și femei, să efectueze stagiul militar.
„Acum, când am ales să reutilizăm această parte din echipament, acest lucru ne ajută să avem o cantitate mai mare în circulaţie şi să creştem capacitatea de livrare a echipamentului. Avem foarte puţine în stoc”, a explicat purtătorul de cuvânt al serviciului de logistică al armatei norvegiene, Hans Meisingset, pentru postul public NRK.
„Textilele sunt spălate, curăţate şi controlate. Ceea ce distribuim este în stare bună”, a adăugat Hans Meisingset.
Cu toate acestea, un reprezentant al militarilor în termen a criticat deficiențele recurente, arătând că aceastea ar putea să afecteze capacităţile operaţionale.