MENIU

Prințul Paul ajunge în fața Curții de Apel din Paris: decizia privind extrădarea în România, în mâna instanței

Prințul Paul de România - imagine de arhivă

Prințul Paul ajunge, astăzi, în față instanței din Paris. Acesta a fost prins luni, 27 iunie, într-o cafenea din capitala Franței, după ce a fugit din țară, în urmă cu doi ani, pentru a scăpa de condamnarea din dosarul retrocedărilor ilegale "Ferma Băneasa".  

Din informațiile Realitatea PLUS, Prințul Paul trebuie să ajungă în față judecătorilor de la Curtea de Apel din Paris pentru că începe procedura privind extradarea sa în România. Cu alte cuvinte, este la latitudinea instanței din Paris dacă îl va preda sau nu autorităților din România pentru a-și ispăși condamnarea retrocedărilor ilegale din dosarul "Ferma Băneasa".

Surse apropiate anchetei susțin că el nu este cetățean francez. 

Prințul Paul a fost depistat cu două zile în urmă, la o cafenea din Paris, unde venea singur de aproximativ o lună. În timpul cât se afla în acea cafenea, acesta obișnuia să stăte mai mult pe telefon. 

Potrivit surselor citate, acesta obișnuia să frecventeze cafenele din Paris și purta tot timpul mască de protecție.

În momentul în care a fost prins, Prințul Paul avea asupra să un pașaport britanic. Acesta nu a opus rezistență. 

Prințul Paul, condamnat în dosarul retrocedărilor ilegale privind Ferma Băneasa 

Prințul Paul a fugit din România după ce a fost condamnat, la sfârșitul anului 2020, în dosarul retrocedărilor ilegale privid Ferma Băneasa, la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Acuzaţiile din dosarul în care este condamnat prințul Paul vizează infracţiuni comise în perioada 2006-2013 în diferite forme de participare, în interesul obţinerii unor bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de prinţul Paul.

Pe 17 decembrie 2020, Înalta Curte a decis definitiv confiscarea de către stat a terenurilor fostei ferme regale de la Băneasa și a pădurii Fundu Sacului din Snagov în valoare de 145 de milioane de euro. 

Paul al României a fost dat în urmărire internațională după ce nu a fost găsit la domiciliu de polițiștii care au mers să pună în executare mandatul de arestare.