MENIU

Prințul Harry și Meghan, la al doilea copil, după Archie: Fetița Lilibet „Lili” Diana, numită în cinstea reginei Marii Britanii și a Lady Di

Prințul Harry și Meghan, la al doilea copil, după Archie: Fetița Lilibet „Lili” Diana Foto: Profi Media

Prințul Harry și Meghan Markle anunță venirea pe lume a celui de-al doilea copil al lor - o fetiță. Numele pe care i l-au dat este în onoarea străbunicii acesteia, regina Elisabeta a II-a - Lilibet „Lili” Diana.

Meghan Markle a născut vineri al doilea copil, o fetiță, pe care ea și prințul Harry  au botezat-o Lilibet „Lili” Diana Mountbatten-Windsor, după regina Elisabeta a II-a şi prinţesa Diana.

"Cu mare bucurie prinţul Harry şi Meghan, ducele şi ducesa de Sussex, au întâmpinat venirea pe lume a fiicei lor, Lilibet „Lili” Diana Mountbatten-Windsor" , a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al cuplului.

Fetiţa s-a născut la Santa Barbara Cottage Hospital din California, vineri, la ora 11.40.

"Atât mama cât şi copilul sunt bine şi sănătoşi şi se instalează acasă. Ducele şi ducesa vă mulţumesc pentru urările voastre pline de căldură şi rugăciunile voastre în acest moment special pentru ei ca familie", a mai precizat purtătorul de cuvânt.

Lilibet „Lili” Diana Mountbatten-Windsor este a opta în succesiunea la tronul Regatului Unit al Marii Britanii. Primele șapte locuri rămân neschimbate: Prințul de Wales, Ducele de Cambridge, Prințul George, Prințesa Charlotte, Prințul Louis, Harry și Archie Mountbatten-Windsor.

Harry și-a păstrat locul în linia succesorală, în ciuda renunțării la viața regală. Odată cu nașterea celui de-al doilea copil al cuplului Harry și Meghan, ducele de York, Andrew, al doilea fiu al reginei, născut în 1960, s-a mutat pe locul nouă de pe locul doi.

Mai multe articole despre: