MENIU

Principesa Margareta, declarație emoționantă despre Regele Mihai: ”Tatăl meu...”

Custodele Coroanei române, Margareta, a spus marți, la întâlnirea cu elevi şi profesori ai Alianţei Colegiilor Centenare din România, că va continua legământul regelui Mihai de a prețui generația tânără. Totodată, cuplul regal va lua parte, miercuri, la sărbătoarea publică din Piața Unirii din Iași.

"Noi suntem mereu foarte fericiţi când putem întâlni generaţia tânără. Cum ştiţi, poate, tatăl meu (n.r. - regele Mihai I) a fost foarte legat de tineri şi noi o să continuăm acest legământ al regelui (...) pentru că sunteţi viitorul ţării şi ţinem mult la dumneavoastră", a spus Custodele Coroanei, la Palatul Elisabeta, potrivit Agerpres.

La rândul său, principele Radu a evidenţiat importanţa aniversării de către Alianţa Colegiilor Centenare din România a 10 ani de la înfiinţare, subliniind că întâlnirea, care "are loc în ajunul sărbătorii Unirii Principatelor Române, deschide seria de evenimente care omagiază atât Marea Unire, cât şi extraordinarul sacrificiu din Primul Război Mondial".

"1859 este unul din cele mai curajoase momente din istoria noastră, când s-au înfăptuit lucruri pe care nimeni nu pe putea crede posibile. Şi, deşi domnia lui Alexandru Ioan Cuza a fost scurtă, nu s-a putut compara cu cea de 48 de ani a succesorului său, ea fost plină de momente cheie cărora noi, astăzi, în România Uniunii Europene şi NATO, le datorăm foarte, foarte mult", a spus principele Radu.

Cuplul regal va lua parte la sărbătoarea publică din Piața Unirii din Iași. Va fi prima vizită regală în județele țării din Anul Centenar 2018.

Alături de oficialitățile municipiului și județului Iași, Majestatea Sa și Alteța Sa Regală vor depune coroane de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la statuia Regelui Ferdinand, la portretul Regelui Mihai I de la Mitropolie și la mormântul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Biserica Trei Ierarhi.

În dimineața zilei de 24 Ianuarie, la Primăria Municipiului Iași, ASR Principele Radu va participa la sărbătorirea unui deceniu de înfrățire a autorităților locale din Iași și Chișinău, la lansarea volumului „Iașul, leagăn al unirii neamului românesc" și la vernisajul expoziției de fotografie dedicată Municipiului Chișinău.

Mai multe articole despre:
regele Mihai Radu coroană margareta custode