MENIU

Principalul suspect în cazul tânărului înjunghiat într-un parc din Craiova a fost identificat

Principalul suspect în cazul tânărului înjunghiat într-un parc din Craiova a fost identificat

Un adolescent în vârstă de 17 ani, din Craiova, a devenit principalul suspect în cazul de joi seară, când un tânăr în vârstă de 18 ani a fost lovit cu un cuțit în spate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, presupul agresor se sustrage cercetărilor, polițiștii continuând căutările. Acesta a devenit suspect după ce au spus martorii evenimentului.

„A fost identificat un tânăr de 17 ani, din Craiova, bănuit că el ar fi fost cel care a agresat persoana vătămată. În continuare sunt efectuate cercetări în vederea depistării acestuia, întrucât se sustrage cercetărilor”, a declarat Grădinaru.

Acesta a mai spus că din datele deținute în prezent rezultă faptul că cei doi tineri nu se cunoșteau.

Evenimentul a avut loc joi seară, în fața Cofetăriei Parc din Craiova, victima ajungând la spital cu o rană în spate.

 

Realitateadecraiova.net