MENIU

Primul șef de stat primit de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni va fi un...rege! Felipe al VI-lea vine în România

Nicușor Dan salută garda Palatului Cotroceni. Foto/Inquam

Nicușor Dan își începe în forță mandatul de președinte, iar primul șef de stat pe care îl va primi la Palatul Cotroceni va fi un cap încoronat. Este vorba despre Regele Spaniei, Felipe al VI-lea.

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, vine într-o vizită oficială în România săptămâna viitoare, urmând să ajungă în seara zilei de 9 iunie. Acesta va fi primit de către președintele Nicușor Dan.

În data de 10 iunie, suveranul spaniol va merge la Cincu, acolo unde sunt dislocați militari spanioli care participă la misiuni NATO, de asigurare a securității pe flancul estic.

Este prima vizită oficială prima vizită a unui înalt demnitar de stat primit oficial de către președintele României, Nicușor Dan, de la preluarea mandatului.

Regele Felipe al VI-lea și regina Letizia au mai fost în România în 2009, pe atunci în calitate de prinți de Asturia. De asemenea, România a mai fost vizitată de foștii monarhi ai Spaniei, regele Juan Carlos I și regina Sofia, în anii 1978 și 2003.

Vizita are loc într-un context de cooperare bilaterală strânsă între România și Spania, consolidată inclusiv prin colaborarea militară în cadrul NATO.

Mai multe articole despre:
felipe 6 romania nicusor dan regele spaniei