MENIU

Primele concluzii după accidentul din stația de metrou Timpuri Noi. Doar o minune a făcut să nu se producă o CATASTROFĂ

O garnitură a fost dirijată spre o linie deja ocupată

Accidentul produs săptămâna trecută în stația de metrou "Timpuri Noi" putea fi o catastrofă și doar reacția exemplară a conductorilor a prevenit un astfel de deznodământ, arată primele date ale anchetei făcute de Agenția de investigare feroviară română. Practic, una dintre garnituri a primit verde să intre pe o linie pe care era deja ocupată, însă conductorii au reușit "în ultima clipă, să reducă viteza".

Accidentul produs în seara zilei de 27 februarie în staţia de metrou Timpuri Noi a avut loc în contextul în care un tren care nu a fost implicat în coliziune s-a defectat, în staţia Dristor 1, iar pentru a-i face loc spre depou, o altă ganitură, cu pasageri, a fost dirijată pe o linie de sosire.

„Când i s-a făcut parcursul către staţia Timpuri Noi, trenul în care se aflau călători a fost trimis către o linie ocupată, pentru că acolo deja venise un tren de metrou dinspre Piaţa Unirii şi în ultima clipă au reuşit să reducă viteza în aşa fel încât cele două trenuri s-au atins, dar viteza la care s-a întâmplat acest lucru a fost în jur de 5 kilometri pe oră, care este chiar viteza la care se fac, în mod normal, manevrele de cuplare a trenurilor de metrou.", a explicat directorul AGIFER Laurenţiu Dumitru pentru news.ro.
 
Din fericire, impactul a fost minor, pentru că viteza garniturii era chiar cea la ccare se fac manevre de cuplare.  „Aşa ceva nu trebuie să se întâmple, sub nicio formă”, a adăugat 
directorul AGIFER. 
 
Acesta a precizat că instituţia pe care o conduce are un an ca termen legal pentru finalizarea raportului privind incidentul din staţia Timpuri Noi, însă specialiştii şi-au propus să finalizeze ancheta în cel mai scurt timp posibil.