MENIU

Primarul din Amatrice somează turiștii să nu-și mai facă selfie-uri cu ruinele rămase după cutremur

Primarul orașului Amatrice, micul oraș istoric din centrul Italiei, care a fost practic distrus de cutremurul de anul trecut, a cerut turiștilor să arate compasiune pentru cei 300 de locuitori uciși de dezastru. Sergio Pirozzi a declarat pentru Reuters că a decis să ceară ajutorul organismelor de presă după un incident survenit luni, când a zărit niște turiști făcându-și selfie-uri cu ruinele.

Primarul Sergio Pirozzi a declarat că nu intenționează să joace rol de șerif sau să-i sperie pe turiști, dar ar fi binevenit dacă vizitatorii ar fi mai interesați de peisajele pitorești din jurul orașului, decât de tragedia care a avut loc în luna august.

„ Mi-am oprit mașina și i-am întrebat pe acești oameni ce făceau. M-au întrebat cine sunt și am răspuns: primarul lui Amatrice. S-au înroșit la față. Le-am explicat că locuința în care își făceau selfie păstra încă memoria oamenilor morți ", a spus el.

"Nu se întâmplă des. Dar oamenii ar trebui să știe că în spatele molozului există bărbați și femei care sunt acum morți, există istoria acestei țări, există suferință. Selfie-urile nu sunt potrivite. Astfel de atitudine demonstrează că mulți oameni nu au niciun fel de considerație. I-am somat pe acești oameni, spunându-le să arate mai mult respect”, a adăugat Pirozzi. 

Primarul a spus că efortul de reconstrucție în valoare de mai multe miliarde de euro oferă orașului Amatrice o oportunitate de dezvoltare.

„După moarte există viață și sper că vom putea profita de această ocazie. Suntem norocoși că trăim, trebuie să putem transforma acest lucru în progress”, a declarat Sergio Pirozzi pentru Reuters.

Cutremurul din august 2016 a afectat câteva orașe din regiunea Lazio, dar Amatrice a fost cel mai apropiat de epicentrul, fiind cel mai afectat din punct de vedere al infrastructurii și al numărului de victime.