MENIU

Primarul Ciprian Ciucu, anunț trist pentru sectorul 6: Fără luminițe de Crăciun, sunt prea scumpe

Primarul Ciprian Ciucu, anunț trist pentru sectorul 6: Fără luminițe de Crăciun, sunt prea scumpe

Primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, le-a dat luni o veste proastă locuitorilor din sector: nu vor avea iluminat festiv de Crăciun, pentru că suna negociată de predecesorul său Gabriel Mutu, de o jumătate de milion de euro, i se pare prea mare, mai ales în actualul context. 

Ciprian Ciucu și-a anunțat decizia pe rețelele de socializare.

"Nu știu cum să vă dau vestea acesta, așa că v-o dau ca și cum ai dezlipi un leocoplast, dintr-o dată. Nu vom avea anul acesta luminițe de Crăciun în sectorul 6. Am întors-o pe toate fețele și cred că este decizia cea bună.

Să vă dau și datele problemei: Primăria Capitalei, cea care era expertă la aruncat cu banii pe fereastră, a neglijat întotdeauna Sectorul 6 la acest capitol. Fostul primar și-a asumat el, din bugetul Primăriei, toate costurile iluminatului festiv și avem acum un contract cadru.

Nu avem timp să facem o nouă achiziție, ar trebui să lucrăm în cadrul contractului curent, ceea ce ne-ar duce pe la suma de 400.000 de euro pentru Sectorul 6. La asta s-ar adăuga frumoasă sumă de 100.000 de euro (tot un contract cadru cu o altă firmă) doar pentru Parcul Drumul Taberei.

Acum... eu sunt mai zgârcit cu banul public, mă gândesc că de banii aceștia, 500.000 de euro, aș putea face o grădiniță sau o creșă sau mai asfaltez o stradă. Mai mult, luminițele ar fi la fel ca în anii trecuți, am primit conceptul și, vă spun, sunt cam de prost gust.

Știu, poate fi o decizie impopulară (...) Mai este și pandemia acesta nenorocită și aici argumentele sunt pro (ar ajuta la moral) și contra (oricum stăm mai mult în case), dar nu acestea au cântărit primordial în decizia mea. Primordiale au fost raportul calitate preț și adevăratele priorități descrise mai sus.

Vă promit că pentru la anul mă voi ocupa din timp și că voi remedia situația, să avem iluminat festiv de calitate la un preț corect, " a scris Ciucu.