Cabinetul Tudose calcă pe accelerație. Prima Ordonanță de urgență spală imaginea deja pătată
În prima şedinţă de Guvern a Executivului condus de Mihai Tudose au fost adoptate măriri de indemnizații pentru persoanele cu handicap. Printre subiectele care s-au aflat azi pe ordinea de zi a fost și o primă lectură la Fondul suveran de investiţii, celebrul proiect al lui Tudose de la care se aşteaptă revigorarea investiţiilor în economie.
În prima şedinţă de guvern a cabinetului Tudose, a fost adoptată o Ordonanţă de urgenţă prin care cresc indemnizaţiile persoanelor cu handicap.
Astfel, Guvernul decide în prima zi de lucru creșterea îndemnizațiilor pentru persoanele cu handicap grav de la 349 de lei la 640 de lei, de la 1 ianuarie 2018. Persoanel cu handicap accentuat vor primi 480 de lei, față de 243 de lei din prezent.
O altă măsură socială cu care Executivul Dragnea 2 încearcă să recupereze la capitolul imagine, după scandalul monstru declanșat cu noul program de guvernare, se referă la un Proiect de hotărâre care creste plafonul pensiei pentru cei care primesc medicamente compensate. Acum este 90 la suta din 700 de lei, se va schimba în 90 la suta din 900 de lei.
Tot astăzi s-a aprobat un ajutor pentru victimele din accidentul de la Argeș și a fost trecută o OUG de organizare a Guvernului, în care s-au stabilit atribuțiile miniștrilor și vicepremierilor.
UPDATE: Facilități pentru persoanele cu dizabilități
La propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Guvernul a aprobat, astăzi, Ordonanța de Urgență pentru modificarea Legii nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care va aduce o serie de beneficii persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora.
Copiii cu handicap grav nu vor mai fi puşi pe drumuri la comisiile de evaluare
Copiii cu handicap grav care beneficiază de îngrijiri paliative nu se vor mai prezenta periodic la comisiile de evaluare, certificatul lor urmând să fie valabil până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Măsura a fost adoptată în contextul în care mass-media a relatat, de-a lungul timpului, în repetate rânduri, despre cozile care se formau la comisiile de evaluare și condițiile în care copiii cu handicap grav și însoțitorii acestora erau nevoiți să aștepte ore sau chiar zile în șir, pentru reînnoirea certificatului de handicap.
Debirocratizare şi mai puţine drumuri la ghişeu
Persoanele cu dizabilități vor primi din oficiu prestația socială și nu vor mai fi obligate să depună o cerere în acest sens.
Această hotărâre s-a adoptat deoarece s-a constatat că nu toate persoanele cu dizabilități știau că trebuie să depună o cerere specială pentru primi prestația socială, după obținerea certificatului cu handicap.
Noile prevederi stabilesc faptul că prestația socială se acordă automat, după obținerea certificatului de încadrare în grad de handicap, nemaifiind necesară depunerea unei cereri, așa cum prevedea varianta veche a legii.
Nu în ultimul rând, măsura este una de debirocratizare, astfel încât să se evite drumurile inutile și cozile la ghișee.
Scutirea persoanelor cu handicap grav psihic și mintal de la plata contribuției datorate în centrele rezidențiale
Mai precis, 5.150 de persoane cu handicap grav psihic și mintal vor beneficia de scutire la plata contribuției datorate pentru adulții cu handicap din centrele rezidențiale.
Măsura a fost adoptată pentru a nu vulnerabiliza și mai mult această categorie socială, respectiv membrii familiilor persoanelor cu handicap psihic și mintal, care, în prezent, suportă plata contribuției în centrele rezidențiale.
Sprijin pentru familiile adulților cu handicap asistați în centrele rezidențiale
În prezent, obligația de întreținere pentru adulții cu handicap asistați în centre se întinde până la frați și surori, rudele în linie dreaptă, soț și soție.
Modificarea adusă prin actul normativ a restrâns această obligație la soț și soție, părinți pentru copii și copii pentru părinți.
Decizia a fost luată întrucât, în practică, s-au înregistrat cazuri în care rude de gradul patru ale bolnavilor au ajuns să fie executate silit pentru neplata acestei contribuții.
Servicii sociale cât mai aproape de persoanele cu dizabilități
O altă prevedere importantă a ordonanței de urgență adoptate astăzi are în vedere crearea de oportunități de dezvoltare de servicii sociale de tip rezidențial (centre de zi, centre respiro și locuințe protejate) și pentru autoritățile locale, respectiv consiliile locale, cu scopul precis de a le aduce cât mai aproape de cetățean.
Legea actuală permitea doar direcțiilor generale de asistență socială și protecția copiilor (DGASPC) să deschidă astfel de servicii publice, nu și autorităților locale.
Menționăm că o astfel de prevedere creează o oportunitate pentru primării, și nu obligația de a înființa servicii.
Recunoașterea oficială a limbajului mimico-gestual
Limbajul mimico-gestual va fi recunoscut oficial ca mijloc de comunicare specific persoanelor cu handicap auditiv.
Spre exemplu, persoanele cu deficiențe de auz vor putea beneficia de un interpret mimico-gestual la susținerea examenului de bacalaureat, în contextul în care s-a constatat o rată foarte mică de promovare a acestuia, de către persoanele din această categorie, și anume de sub 1%.
În același timp, măsura are menirea de unificare a limbajului mimico-gestual, în condițiile în care, în practică s-a constatat existența mai multor regionalisme.
..............
Premierul a anunţat că va suspune discuţiei în şedinţa de azi şi situaţia "inadmisibilă" pe care a constatat-o după accidentul tragic de joi seara în care trei militari şi-au pierdut viaţa: faptul că România nu dispune, la 27 de ani de la Revoluţie, de un elicopter care să poată interveni pe timp de noapte în situaţiile de urgenţă.
Mihai Tudose a declarat în Parlament, la votul de investitură de joi, că România are nevoie de un Guvern nerelaxat şi că în cabinetul său "se va munci non-stop". Tudose a anunțat, totodată, că va schimba frâna guvernului Grindeanu cu accelerația.
”Cred că România are nevoie de un guvern nerelaxat, aflat în stare de alertă, de efort permanent, preocupat de termene şi realizări (...) Cine vrea să normalitate, să-şi ia un loc de muncă cu program fix. Se va muncii non-stop”, a spus Tudose.
El i-a asigurat pe parlamentari că se va angaja ”cu toată energia” în atingerea programului de guvernare, care a fost modificat pentru corecta întârzierile din ultimele două luni.
Premierul Mihai Tudose a făcut prima vizită la Palatul Victoria încă de joi seara, fiind însoţit de vicepremierul Marcel Ciolacu şi de fostul secretar genaral al guvernului, Mihai Busuioc.
Avem Guvern! Mihai Tudose şi echipa sa au primit votul de încredere al Parlamentului. Fără mari emoţii, şi programul de guvernare modificat a fost adoptat de către aleşi, în ciuda controverselor. Doar Opoziţia a criticat schimbările făcute peste noapte. Un lucru pare că le-a scăpat. Marcel Ciolacu, vicepremier fără portofoliu, nu a fost audiat în comisii.
Într-o singură zi, întregul Cabinet condus de Mihai Tudose a fost validat de Parlament și a depus și jurământul de învestitură.
Fondul de invesiţii MAMUT născocit de Mihai Tudose, sortit eşecului
Una dintre marile mize ale noului guvern Tudose, este înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investitii (FSDI), o entitate mamut care ar urma să cuprindă companiile de stat profitabile, cu o valoare totală de peste 10 miliarde de euro.
Ideea i-a aparținut chiar premierului desemnat, a dezvăluit ieri Liviu Dragnea, însă lipsa de realism a proiectului a fost sesizată de specialiștii în economie.
Pe lista Fondului Naţional de Investiţii se află 30 de mari companii, printre care OMV Petrom, Loteria Română, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Aeroporturi București şi Societatea Națională a Sării. Fiecare va trebui să participe la capitalul Fondului, unele fiind obligate să contribuie cu întregul capital propriu.
"Dacă iei banii de la 30 de companii, perlele industriei de stat, atunci vei lăsa acele companii fără bani. Și cum își vor realiza ele investițiile de care au nevoie, dacă dividendele și acțiunile toate vor merge în acest fond de investiții?", explică Edward Pastia, realizator Realitatea TV.