MENIU

Prima companie privată care va transporta astronauţi pe ISS

Boeing va deveni, în iulie 2017, prima companie privată care va trimite astronauţi pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), în virtutea unui contract comercial încheiat cu NASA, a anunţat luni o cercetătoare din cadrul agenţiei spaţiale americane, informează AFP, potrivit Mediafax.

NASA a ales în septembrie 2014 companiile Boeing şi SpaceX pentru a construi primele două vehicule spaţiale private care vor fi capabile să transporte astronauţi pe ISS şi să pună astfel capăt dependenţei americane de capsulele spaţiale ruseşti Soyuz.

"Prima misiune (comercială) cu echipaj uman către ISS va fi o misiune Boeing", a precizat Kathy Lueders, care coordonează programul de zboruri spaţiale comerciale din cadrul NASA, într-o conferinţă de presă.

Ea a dezvăluit cu această ocazie existenţa unor diferenţe în ceea ce priveşte dezvoltarea programelor celor două companii şi a vorbit despre necesitatea începerii acestor misiuni la sfârşitul anului 2017 sau începutul lui 2018.

Contractul de 6,8 miliarde de dolari încheiat de NASA (4,2 miliarde de dolari pentru Boeing şi 2,6 miliarde de dolari pentru SpaceX) acoperă un total de şase misiuni ce vizează transportul de astronauţi pe ISS, pentru fiecare dintre cele două companii, precedate de două zboruri de testare, din care unul va fi realizat cu astronauţi la bord.

"Boeing a îndeplinit deja două etape cheie din contractul său, în timp ce SpaceX a îndeplinit doar una", a spus Kathy Lueders, precizând că preţul mediu pentru un loc la bordul viitoarelor vehicule spaţiale pe care NASA va trebui să îl plătească va fi de 58 milioane de dolari, pe durata contractelor. În prezent, NASA plăteşte peste 70 milioane de dolari pentru un loc la bordul capsulelor spaţiale ruseşti Soyuz pentru a-i transporta pe astronauţii americani pe ISS.

John Elbon, unul dintre directorii de la Boeing Space Exploration, filiala pentru activităţi spaţiale a grupului american Boeing, a precizat luni, în aceeaşi conferinţă de presă, că primul zbor de testare, fără echipaj uman, al capsulei CST-100 este programat în aprilie 2017, va fi urmat, în iulie 2017, de o misiune spaţială cu doi astronauţi la bord.

Acel zbor-test va fi realizat de un pilot de teste de la Boeing şi un astronaut de la NASA.

Mai multe articole despre:
astronauţi primă ISS companie privat a transport